Spectacol zoo la un mare târg din Moldova. Oamenii s-au bulucit la Popăuți, să cumpere produse tradiționale

0
Publicat:

La Botoșani a avut loc cea de-a XV-a ediție a Târgului Regional de Zootehnie, Utilaje și Produse Tradiționale. Este unul dintre cele mai importante evenimente agricole din Moldova, la care au participat numeroși fermieri și mii de vizitatori.

La eveniment au fost prezenți numeroși fermieri FOTO Cosmin Zamfirache
La eveniment au fost prezenți numeroși fermieri FOTO Cosmin Zamfirache

De 15 ani la Stațiunea de Cercetare a Ovinelor și Caprinelor Popăuți, județul Botoșani, se organizează una dintre cele mai importante evenimente zootehnice din nordul Moldovei. Este vorba despre Târgul Regional de Zootehnie, Utilaje și Produse Tradiționale.

La această manifestare sunt prezenți fermieri din județul Botoșani și din județele învecinate, fiind mai degrabă un schimb de experiență și un prilej de a-și prezenta cele mai reușite exemplare. Târgul este de asemenea un prilej de prezentare și desfacere pentru legumicultori și pentru producătorii tradiționali.

Târgul de la Popăuți, Botoșani FOTO Cosmin Zamfirache
Târgul de la Popăuți, Botoșani FOTO Cosmin Zamfirache

Având în vedere că evenimentul este organizat în minivacanța de 1 Mai, la târg au fost prezenți mii de vizitatori, inclusiv oficialități.

Mândria fermierilor și exemple de zootehnie de elită

Târgul a început sâmbătă, 29 aprilie a.c. și continuă pe tot parcursul zilei de duminică, 30 aprilie a.c..

În spațiile destinate animalelor de la Stațiunea de Cercetare de la Popăuți, din comuna Răchiți, la 12 kilometri de municipiul Botoșani, este organizată o expoziție de animale domestice de rasă: de la oi, care sunt de altfel vedeta târgului, și până la vaci, cai și câini.

De altfel, târgul a fost deschis de un eveniment al Asociației Naționale Chinologice prin care au fost prezentate rase de câini și demonstrații.

Duminică, în boxele special amenajate pentru sectorul zoo, vizitatorii au putut admira exemplare de elită, rase de oi, vaci, cai.

Târgul de la Popăuți, Botoșani FOTO Cosmin Zamfirache
Târgul de la Popăuți, Botoșani FOTO Cosmin Zamfirache

Vedetele târgului au fost evidente oile karakul de Botoșani, rasă unică în Europa, concepută prin încrucișări genetice, între oi locale și karakul din Uzbekistan, chiar la Stațiunea de Cercetare de la Popăuți. Nu a lipsit nici un spațiu expozițional dedicat utilajelor agricole de nouă generație.

„Un târg al fermierilor de elită din Regiunea Moldovei și totodată un prilej de întâlnire atât pentru crescătorii de animale, cât și pentru producătorii și dealerii de utilaje agricole”, precizează organizatorii evenimentului.

A fost organizată și o paradă a berbecilor karakul, fiind premiate cele mai frumoase exemplare. 

Mii de vizitatori, standuri cu bunătăți tradiționale

Târgul a fost un bun prilej și pentru producătorii tradiționali din Moldova. Pentru aceștia organizatorii au amenajat o piață ad-hoc, cu rulote expoziționale, mai ales pentru produsele perisabile, adică lactate și carne.

Nu au lipsit brânzeturile moldovenești de la stână, smântâna grasă de Botoșani și evident numeroasele sortimente de cașcaval de Botoșani, un produs recunoscut deja la nivel european.

La târg au fost prezenți și producătorii de legume. Târgul a fost vizitat, mai ales duminica, de mii de persoane, majoritatea din județul Botoșani. 

Botoşani

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite