Mii de vizitatori de 1 Mai la expoziţia de produse tradiţionale din Botoşani. Alivencile şi oile karakul au rupt gura târgului
0Judeţul Botoşani a găzduit, duminică, unul dintre cele mai spectaculoase târguri agro-zoo destinate fermierilor şi producătorilor autohtoni. Sute de gospodari şi-au adus cele mai frumoase animale pentru a impresiona miile de vizitatori, oameni simpli, dar şi oficialităţi.
De 1 mai, botoşănenii au avut parte de unul dintre cele mai spectaculoase târguri ale fermierilor şi producătorilor, din Moldova. După doi ani de pauză, din cauza pandemiei, la Staţiunea de Cercetare a Ovinelor şi Caprinelor de la Popăuţi, judeţul Botoşani, a fost reluată organizarea Târgului Expoziţional de Ovine Pielicele Karakul, Taurine şi Produse Tradiţionale.
Este una dintre cele mai importante manifestări din sectorul agro-zoo din România, care reuneşte fermieri şi producători din toată Moldova, oferindu-le ocazia să-şi prezinte roadele muncii, dar şi performanţele în domeniul în care activează. Au fost peste 200 de fermieri, dar şi numeroase standuri ale producătorilor autentici. Târgul a făcut senzaţie printre vizitatori. Oamenii stăteau la cozi la standuri, iar coloana de maşini parcate se întindea pe aproape un kilometru.
Tauri, oi, cai de rasă şi concursuri cu berbeci
Târgul, iniţiat în urmă cu mai bine de zece ani, la Staţiunea de Cercetare Popăuţi, o instituţie unicat în Europa prin rezultatele obţine cu rasa karakul, este dedicat fermierilor şi producătorilor autohtoni. Are ca scop, în special, promovarea acestora, dar mai ales creşterea calităţii în zona agro-zoo. ”Aici oamenii îşi prezintă cele mai frumoase exemplare, oamenii îi cunosc, le apreciază munca, se gândesc să le ofer o şansă şi pe piaţă. Dar cel mai important aici se fac schimburi de experienţă. Discutăm de furajare, de încrucişare. Prin schimbul ăsta de experienţă apare calitatea. Şi noi mergem pe drumul cel bun”, mărturiseşte un crescător de karakul din Botoşani, prezent la târg.
Vaci din rasa Jersey FOTO Cosmin Zamfirache
Staţiunea de cercetare de la Popăuţi, situată la doar zece kilometri de municipiul Botoşani, are un spaţiu generos, unde au fost amenajate boxe expoziţionale. În principal, au fost expuse rase de oi şi capre, după specificul staţiunii, dar nu au lipsit nici bovinele sau cabalinele.
Vedetele au fost oile karakul FOTO Cosmin Zamfirache
La standurile cu bovine, fermierii au impresionat cu rase autohtone, gen Bălţata Românească, dar şi cu soiuri faimoase precum taurii Black Angus, Charolais sau vacile de lapte Holstein şi Jersey. Caii de rasă, mândria fermierilor, au atras multe priviri, în special o pereche de cai frizieni de culoare neagră.
„Am venit cu copiii. Mi s-a părut un prilej foarte bun să vadă animale deosebite, în realitate. Este spectaculos”, spune o botoşăneancă venită la târg cu sora şi cei doi copii. Nu au lipsit nici găinile de rasă sau renumiţii câini ciobăneşti, fie mioritici, fie carpatini.
”Aici ne-am investit toată viaţa. În animalele astea frumoase. Le îngrijim mai ceva ca pe un copil. Sunt foarte valoroase şi ele sunt blazonul nostru. Repet, aici este toată munca noastră de o viaţă”, a precizat un crescător de tauri. Cei care au avut cele mai frumoase exemplare s-au bucurat şi de premii. De exemplu, a fost organizat un concurs pentru cei mai frumoşi berbeci karakul, rasa de oi care reprezintă de altfel obiectul de activitate al Staţiunii organizatoare. Câştigătorii au primit furaje şi câte 250 de lei.
Aleea producătorilor şi delicii din alte vremuri
Pe lângă standurile expoziţionale dedicate fermierilor şi crescătorilor de animale, pe aleea principală a staţiunii de cercetare au fost amenajate rulotele producătorilor. Este vorba doar despre produse autohtone, tradiţionale. Nu au lipsit caşul şi urda de oaie, delicatesele din carne, făcute după reţete de altădată, legumele proaspete ale ţăranilor, ţuica sau mierea de albine. Apicultorii, dar şi cei cu produse lactate s-au întrecut într-o varietate de amestecuri şi combinaţii absolut delicioase. De la caşcavaluri cu negrilică şi rulade de caşcaval cu tot felul de legume sau fructe şi până la borcane impresionante cu combinaţii de miere, polen, miez de nucă sau tot felul de seminţe.
Vizitatorii au trecut pe la standurile cu bunătăţi FOTO Cosmin Zamfirache
Aleea bunătăţilor a fost completată cu standul de plăcinte tradiţionale făcute după reţete vechi de câteva sute de ani. Este vorba despre poalele în brâu de Tocileni, alivencile moldoveneşti sau cozonacii boiereşti. Printre producători şi-au făcut loc şi artizanii. Târgul a fost efectiv sufocat de numărul mare de vizitatori din tot judeţul, dar şi din alte zone ale Moldovei. La standuri erau cozi, iar parcările erau arhipline.