Primăria Botoşani a împrumutat 24 de milioane de lei de la bancă pentru a face cel mai mare aqua park din Moldova
0Consilierii locali ai municipiului Botoşani au votat contractarea unui împrumut de către Primăria Botoşani pentru cofinanţarea parcului de agrement de la Cornişa. Împrumutul este în valoare de 24 de milioane de lei.
Parcul de agrement de la Cornişa, este cel mai ambiţios proiect al Primăriei municipiului Botoşani. În fapt după finalizare acesta va deveni cel mai mare parc de agrement din Moldova. Parcul este construit cu
fonduri

europene şi are o valoare de peste 52 de milioane de lei.
Primăria Botoşani este obligată însă să asigure cofinanţarea în valoare de 24 de milioane de lei. În acest scop municipalitatea a solicitat un credit băncii UniCredit Ţiriac Bank. Contractarea împrumutului a fost votată astăzi de consilierii locali ai municipiului Botoşani.
Reprezentanţii băncii au fost deja de acord cu toate condiţiile urmând ca banii să fie viraţi. Edilii susţin că împrumutul este foarte avantajos. ”Dobândă este foarte bună, de 5% pe lună. Este un credit avantajos cu rambursarea în rate lunare egale.
Este pentru prima dată la Botoşani când s-a obţinut un credit cu dobândă aşa de mică”, a precizat primarul Ovidiu Portariuc. Parcul de agrement de la Cornişa va dispune de numeroase bazine de înot, plajă,râu pentru river rafting,pădure,terenuri de sport şi patinoar. Amenajarea se întinde pe o suprafaţă de 48 de hectare. Lucrările la parc ar urma să fie finalizate în anul 2015.
citiţi şi:
În doi ani, municipiul Botoşani va avea cel mai mare parc de agrement din Moldova