Mai mulţi botoşăneni s-au dus să scoată bani de pe cardurile de sănătate. Cazul este dezvăluit de şeful CJAS Botoşani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sute de botoşăneni s-au dus la bancomate şi au încercat să scoată bani folosind cardul de sănătate. Informaţia a fost făcută publică de Costel Lupaşcu, şeful Casei Judeţeane de Asigurări de Sănătate Botoşani. Acesta a dezvăluit pentru presa locală că, din informaţiile pe care le deţine, câteva sute de oameni din judeţ au recurs la această metodă.

„Se plâng operatorii bancari că sunt carduri de sănătate în bancomate. Mulţi cred că sunt bani acolo şi se duc să-i retragă. Nu ştiu că poate fi folosit doar în sistemul medical şi merg la bancomat cu cardul de sănătate”, a precizat Costel Lupaşcu, directorul Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate (CJAS) Botoşani, pentru ziariştii locali.

Ulterior, contactat pentru a doua oară de ”Adevărul” în această problemă, directorul CJAS şi-a nuanţat declaraţiile, susţinând că ştie despre existenţa acestor practici de la nişte apropiaţi, fără însă să fi primit plângeri oficiale la instituţia pe care o conduce.  

Despre problema cardurilor de sănătate care ar fi fost folosite de cetăţeni pentru a scoate bani din bancomate, preşedintele CNAS, Vasile Ciurchea, a declarat miercuri, 6 mai, la Adevărul Live: ”Cu siguranţă au fost oameni care au băgat cardul în bancomate. Acest card nu conţine bani pe el nu conţine date medicale. Folosind cardul se economisesc bani în sistem dar asta nu înseamnă că există bani pe card. Nu poţi vorbi de pe SIM-ul care se află pe card”.

Pe de altă parte, contactaţi de ”Adevărul”, reprezentanţii BCR au precizat că, în privinţa bancomatelor pe care le deţin, nu au fost găsite, până acum, carduri de sănătate blocate: „Avem o reţea de aproximativ 2.000 de bancomate în toată ţara. În niciun bancomat nu am găsit carduri de sănătate, nici măcar unul. Cardul este apropiat şi este tras în interiorul bancomatului pe baza recunoaşterii benzii magnetice, vorbim de carduri bancare. Un card de sănătate, fără bandă magnetică, nu poate fi acceptat de bancomat, eventual doar dacă forţezi bancomatul“. 

„În bancomatele BRD nu s-a gasit până acum niciun card de sănătate. Nu am testat acceptarea unui card de sănătate la bancomatele noastre. În ipoteza în care ar fi acceptat, cu siguranţă cardul ar fi capturat şi depozitat în caseta destinată cardurilor capturate, urmând a fi recuperat ca orice alt card capturat“, au declarat, pentru „Adevărul“, reprezentanţii BRD.

Întrebaţi dacă introducerea unui card de sănătate în bancomar ar bloca aparatul, reprezentanţii băncii au declarat că, în mod normal, funcţionarea acestuia nu ar trebui să fie afectată, având în vedere că, în prezent, ATM-urile capturează cartele sau carduri non-bancare pe care clienţii le introduc din greşeală. 

La solicitarea ziarului ”Adevărul”, reprezentanţii Raiffeisen Bank au precizat că în bancomatele băncii nu s-a găsit, până în prezent, niciun card de sănătate

Miturile din jurul cardului de sănătate

În ultimele zile, pe internet, au circulat tot felul de informaţii potrivit cărora românii ar fi încercat să bage în bancomat cardurile de sănătate. Un caz concret nu a fost confirmat, însă, de nicio bancă sau de reprezentanţi ai Poliţiei. Românii care-şi pierd cardurile de sănătate, dacă vor să primească un altul, trebuie să plătească. Un card de sănătate nou costă 2,74 euro. 

 

Vă recomandăm să mai citiţi:

Cardul a blocat, din nou, tot sistemul informatic. Pacienţii sunt trimişi acasă fără să li se acorde servicii medicale

Cardul de sănătate a creat haos. Medicii de familie spun că este obligatoriu, reprezentanţii Casei Naţionale de Sănătate, că nu neapărat

Botoşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite