Cum a ajuns o ruină un superb conac al Mavrocordaţilor. Este la un pas de prăbuşire

0
0
Conacul Mavrocordat lăsat în paragină FOTO Corneliu Coman
Conacul Mavrocordat lăsat în paragină FOTO Corneliu Coman

Un superb conac care a aparţinut unei importante familii boiereşti de origine fanariotă  a fost lăsat în paragină şi este aproape de colaps. Deocamdată, nu există soluţii pentru reabilitarea lui.

În cătunul Strahotin, comuna Dângeni, judeţul Botoşani, se afla unul dintre cele mai frumoase conace boiereşti din Moldova. A aparţinut puternicei familii Mavrocodat, cea care a dat primul domnitor fanariot Moldovei. Astăzi, conacul este doar o ruină în pragul colapsului, aflat în mijlocul unui litigiu, afectat de furturi, distrugeri şi incendii. 

Reşedinţa de la ţară a familiei Mavrocordat

Conacul familiei Mavrocordat de la Strahotin era o adevărată bijuterie arhitectonică, o reşedinţă boierească de la ţară unde nobilimea se retrăgea pentru linişte şi relaxare, cu ferestre ample, camere numeroase şi încăpătoare dar şi elemente decorative impresionante. În plus, conacul se afla în mijlocul unui adevărat parc dendrologic cu arbori rari, astăzi protejaţi prin lege.

 În parcul conacului era şi un lac de agrement, cu bărcuţe, pentru distracţia boierilor şi a invitaţilor. Conacul a fost construit în secolul al XIX-lea şi a fost locuit de boierul Nicolae Mavrocordat, dar şi de urmaşul acestuia, Ioan Gh. Mavrocordat. Conacul a fost lăsat moştenire rând pe rând urmaşilor, până în

1947, când a fost confiscat de către comunişti.  

Batjocorit de comunişti, jefuit după 1990

Superbul conac a fost transformat în sediu de CAP, iar în frumoasele camere au fost depozitate inclusiv legume. După 1990, a devenit obiectul mai multor litigii, inclusiv cu reprezentanţii proprietarilor care doreau retrocedarea conacului. Litigiul este încă în desfăşurare, iar între timp clădirea a fost puternic afectată. Unii localnici au furat geamuri, uşi sau alte elemente valoroase, iar o parte a copacilor protejaţi au fost efectiv tăiat. Conacul a luat şi foc, fiind astăzi o adevărată ruină. 

Vă recomandăm să citiţi şi:

Centru antidrog lăsat în paragină de 25 de ani. Cum au fost risipiţi banii europeni şi de la Guvernul român

Biserica Brătienilor, la un pas de ruină din cauza birocraţiei. Cum a fost salvată

Botoşani


Ultimele știri
Cele mai citite