Cazul care a şocat lumea medicală din Botoşani. O femeie a stat o lună întreagă cu fătul mort în pântece

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O botoşăneancă a făcut septicemie după ce a stat o lună întreagă cu fătul mort în pântece. Medicii au rămas şocaţi şi consideră o minune faptul că femeia a reuşit să supravieţuiască atâta timp. A fost nevoie de zeci de operaţii pentru a-i salva viaţa.

O botoşăneancă de 31 de ani a ajuns în stare foarte gravă sâmbăta trecută la Maternitatea din Botoşani. Femeia avea septicemie şi părea însărcinată în luna a şasea. În urma investigaţiilor medicale s-a constatat că, de fapt, fătul era mort în pântecele mamei de aproape o lună de zile. 

Medicii spun că este un miracol faptul că femeia a supravieţuit atâta timp, fără să moară din cauza infecţiei.  ” A stat patru săptămâni acasă şi deşi se simţea rău, nu a venit la medic. Era într-o stare foarte gravă când a ajuns la spital”, spune Mihaela Miller, directorul medical al Maternităţii. 

A urmat un întreg şir de intervenţii chirurgicale, iar costurile au fost pe măsură. Pentru a-i salva viaţa, spitalul a cheltuit 54.000 de milioane de lei.  

”A fost operată de mai multe ori. A făcut septicemie şi a trebuit să fie tratată şi cu sânge, şi cu antibiotice de calitate şi foarte scumpe. Un singur flacon din acest gen de antibiotice costă 3.700 de lei, a adăugat Mihaela Miller. Femeia a supravieţuit şi nu a spus nici măcar medicilor de ce nu a vrut să meargă la spital mai devreme. Este singurul caz de acest gen din istoria Maternitţii din Botoşani.

 

Citiţi şi:

Nou-născut găsit mort la o ghenă de gunoi din cartierul Rovine. Poliţiştii, pe urmele mamei

Incident şocant în Râmnicu Vâlcea. Un minor a alergat cu toporul mai mulţi copii şi adulţi

Botoşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite