Ca la 16 ani. Beat criţă şi fără permis s-a plimbat cu scuterul prin oraş
0Un adolescent de doar 16 ani, din Darabani, nu va uita niciodată ziua în care a fost prins de poliţişti în timp ce se plimba cu scuterul prin oraş deşi nu avea permis şi băuse zdravăn înainte.
Tânărul a fost orpit în trafic, miercuri după amiază, pe o stradă din oraşul Darabani. Văzând că este „euforic”, oamenii legii l-au testat cu aparatul etilotest. Nu mică le-a fost mirarea când au văzut că etilotestul indica o concentraţie de 0,83 mg/l alcool pur în aerul expirat. Adolescentul a fost dus mai apoi la Spital unde i-au fost recoltate probe de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
Faţă de acesta, poliţiştii efectuează acum cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea pe drum public a unui autovehicul de către o persoană având o îmbibaţie alcoolică în sânge peste limita legală şi conducerea pe drum public a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere.
Cititi si:
Doar trei botoşăneni au dreptul de a circula pe străzile judeţului cu mopedul