VIDEO Explozia de la Fieni: imagini surprinse de cetăţeni. Trei răniţi în explozia de la Fieni, transportaţi în Capitală cu elicopterele

0
Publicat:
Ultima actualizare:
În urma exploziei care s-ar fi produs din cauza unei acumulări de gaze, cinci persoane, între care un copil, au fost rănite
În urma exploziei care s-ar fi produs din cauza unei acumulări de gaze, cinci persoane, între care un copil, au fost rănite

Cinci persoane, printre care şi un copil de 12 ani, au fost rănite vineri dimineaţă într-o explozie care s-a produs la Fieni, în Dâmboviţa. Mai multe apartamente au fost distruse

Trei dintre cele cinci persoane rănite în explozia produsă în bloc au fost grav rănite şi au fost transportate cu elicopterele SMURD şi ale MAI la spitale din Bucureşti.

Este vorba despre o fetiţă de 12 ani, peste care a picat tavanul locuinţei, un bărbat de 45 de ani care a fost în comă din cauza traumatismelor severe suferite şi o femeie de 56 de ani, aflată, de asemenea, în stare gravă.

Explozia a fost provocată de o acumulare de gaze într-un apartament din bloc. Din cauza suflului, geamurile a patru blocuri din jur, pe o rază de 60 mp, au fost sparte, iar blocul în care s-a produs explozia nu mai poate fi locuit până când inspectorii în construcţii nu vor analiza modul în care a imobilul a fost afectat.

UPDATE ORA 12.55

20 de familii din bloc au fost evacuate şi cazate temporar, pe banii primăriei din Fieni, la două pensiuni.

ORA 09.25

Din primele informaţii, este vorba despre o explozie puternică produsă la un bloc de locuinţe la Fieni, din cauza unei acumulări de gaze.

Cinci persoane au fost rănite de suflul exploziei şi au fost transportate de urgenţă la spital. Printre aceştia este şi o fetiţă de 12 ani.

De asemenea, mai multe apartamente au fost distruse. Echipele de intervenţie sunt la locul exploziei.

Vom reveni cu amănunte.

Târgovişte



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite