Prefectul Ioan Ţintean le-a pus gând rău bogaţilor de la Colibiţa: vrea să le confişte bărcile cu motor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Subiectul principal de discuţie de la colegiul prefectural de miercuri a fost Colibiţa şi cum îşi fac de cap în ceea ce se vrea o staţiune turistică de interes naţional bogaţii care şi-au construit case de vacanţă în zonă. Prefectul Ioan Ţintean a precizat că vrea să facă ordine la Colibiţa şi va merge chiar şi la confiscarea bărcilor cu motor care nu au ce căuta pe luciul apei.

„Unele persoane deţin ambarcaţiuni cu motor la Colibiţa, deşi există acte normative care susţin că pe luciul apei este interzis să foloseşti ambarcaţiuni cu motor. O să îmi asum acest risc şi o să merg până la confiscarea acestor bărci, indiferent cine le deţine,” a declarat în cadrul şedinţei de colegiu prefectural de mircuri, prefectul Ioan Ţintean.

Acesta a mai spus că vor fi verificaţi cei care au proprietăţi în jurul lacului, pentru a se vedea dacă respectă distanţa prevăzută de lege, întrucât gardurile unor proprietăţi intră şi 3-4 metri în apă.

„Va trebui să începem de mâine să trimitem somaţii ca cei care au pământ acolo să îşi retragă aceste proprietăţi şi să vedem şi dacă există deversări din fosele septice în lac,” a mai precizat Ioan Ţintean.

Prefectul a spus că se doreşte amenajarea unei faleze pe malul lacului, astfel încât să se poată bucura de lac şi cei care nu au proprietăţi în zonă.

În ce priveşte deversările din fosele septice direct în lac, şeful Sistemului de Gospodărire a Apelor, Petru Drăgan a explicat că, potrivit analizelor făcute, apa este bună din punct de vedere biologic şi nu s-au găsit indicii că ar exista deversări.

 Acesta a fost însă contrazis de către preşedintele de Consiliu Judeţean Radu Moldovan care a spus că a văzut mai multe ţevi trase în lac pentru deversarea foselor septice şi că nu se miră că acest lucru nu se vede la analize, având în vedere faptul că Lacul Colibiţa are 100 de milioane de metri cubi de apă.



Vă mai recomandăm:

Preşedintele de Consiliu Judeţean, Radu Moldovan, anunţă controale drastice la Colibiţa


Vasile Laba, primarul din Bistriţa Bârgăului, îi acuză pe proprietarii de pensiuni că îşi de deversează fosele septice în Colibiţa

Bistriţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite