Pacientele cu cancer de sân vor putea beneficia de reconstrucție mamară gratuită și la Spitalul Județean Bistrița. Pasul important făcut de unitate | adevarul.ro

Pacientele cu cancer de sân vor putea beneficia de reconstrucție mamară gratuită și la Spitalul Județean Bistrița. Pasul important făcut de unitate

Publicat:
0
1 live

Pacientele din Bistrița-Năsăud care au trecut prin intervenții chirurgicale oncologice la sân vor putea beneficia, începând de anul viitor, de reconstrucție mamară gratuită în cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Bistrița. Unitatea medicală a fost inclusă oficial în Subprogramul național de reconstrucție mamară prin endoprotezare, a anunțat marți, 17 octombrie, Casa Județeană de Asigurări de Sănătate (CJAS) Bistrița-Năsăud.

Pot beneficia de acest subprogram 4-5 paciente/lună.
Pot beneficia de acest subprogram 4-5 paciente/lună. Foto: Shutterstock

Potrivit instituției, includerea spitalului în program a fost posibilă în urma colaborării dintre CJAS și conducerea unității medicale.

„CAS Bistriţa-Năsăud anunţă că, în urma colaborării dintre instituţia noastră şi SCJU Bistriţa, prin Ordinul CNAS nr. 1.649/2026, publicat în Monitorul Oficial nr. 882/21.10.2026, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Bistriţa a fost inclus oficial pe lista unităţilor care derulează Subprogramul de reconstrucţie mamară după afecţiuni oncologice prin endoprotezare”, se arată pe pagina de Facebook a CJAS Bistrița.

„Pacientele care au trecut prin momente dificile din cauza afecţiunilor oncologice pot beneficia acum de reconstrucţie mamară gratuit”

Noul serviciu va permite accesul pacientelor la tratament fără a mai fi nevoie să se deplaseze în alte centre medicale din țară:

„Acest lucru înseamnă că pacientele care au trecut prin momente dificile din cauza afecţiunilor oncologice pot beneficia acum de reconstrucţie mamară gratuit, direct la noi în judeţ, prin sistemul de asigurări sociale de sănătate”.

Potrivit estimărilor instituției, programul va putea deservi, în medie, între patru și cinci paciente în fiecare lună.

Eligibile sunt femeile diagnosticate cu afecțiuni oncologice ale sânului care au suferit intervenții chirurgicale și care primesc recomandare medicală de specialitate pentru reconstrucție mamară prin endoprotezare.

Subprogramul ar urma să devină operațional începând cu luna ianuarie 2027.

Spitalul Clinic Județean de Urgență Bistrița se numără printre unitățile medicale din țară dotate cu tehnologie chirurgicală de ultimă generație, având în prezent doi roboți chirurgicali Da Vinci, inclusiv un sistem Da Vinci 5, cea mai nouă generație a platformei robotice.

Top articole

Partenerii noștri