Fostul primar al Clujului Sorin Apostu a fost liberat din penitenciar. Acesta nu a fost aşteptat de apropiaţi, plecând acasă cu taxiul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Luni, la prânz, fostul primar al Clujului Sorin Apostu a fost liberat din Penitenciarul Bistriţa unde a fost încarcerat. La ieşirea din penitenciar, acesta nu a fost aşteptat de familie, plecând spre Cluj-Napoca cu taxiul. Potrivit avocatei sale, fostul primar nu mai vrea să audă de politică, reluându-şi cariera de profesor.

Fostul primar al oraşului Cluj-Napoca Sorin Apostu a ieşit în sfârşit din Penitenciarul Bistriţa unde era încarcerat, acesta chinuindu-se de jumătate de an să obţină liberarea.

 La ultimul termen, judecătoare a refuzat să ia în calcul cărţile pe care fostul primar le-a scris după gratii, astfel că, acesta a fost nevoit să execute şi perioada câştigată cu ajutorul celor 5 volume redactate în închisoare.

Dacă erau luate în calcul, lucrările ştiinţifice l-au fi ajutat pe Sorin Apostu să iasă cu 150 de zile mai repede. 

„Astăzi, instanţa a respins cererea DNA-ului şi a dispus punerea sa în libertate de îndată. Domnul Apostu a executat două treimi din pedeapsă”, a declarat Nelia Răzoare, avocata lui Sorin Apostu. 

Pentru a se asigura că iese mai repede din penitenciar, Sorin Apostu a muncit la biblioteca instituţiei, a redactat chiar revista acestuia şi a participat la mai multe activităţi culturale. De asemenea, potrivit avocatei sale, acesta le-a ţinut lecţii deţinuţilor. În schimbul acestor activităţi, Apostu a primit 91 de zile. 

Sorin Apostu a ieşit la orele prânzului pe porţile Penitenciarului Bistriţa, cu bagaje voluminoase. Acesta nu a fost aşteptat de vreun membru al familiei, ci a pornit spre Cluj-Napoca cu taxiul. Deşi a fost întâmpinat de jurnalişti, la ieşirea din penitenciar, Sorin Apostu a refuzat să facă vreo declaraţie. 

image

„Domnul Apostu va merge înapoi la USAMV la catedră şi va preda exclusiv, în calitate de profesor. Nu mai vrea să audă de politică, niciodată”, a mai completat Nelia Răzoare. 

   

Sorin Apostu a fost condamnat la 4 ani şi 6 luni de închisoare pentru luare de mită. Fostul edil a luat mită de la omul de afaceri Călin Mihai Stoia, fiind găsit vinovat şi pentru complicitate la infracţiunea de spălare de bani în formă continuată şi pentru complicitate la infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată.

Acesta a fost încarcerat la mijlocul anului 2014, executând până în prezent doar un an şi jumătate de închisoare, la care se adaugă şi perioada de arest preventiv, care se întinde şi ea pe un an. 

Vă mai recomandăm:

   

Fostul primar de Cluj, despre cărţile pe care le-a făurit la închisoare: „Am scris 10 ore pe zi, iar a doua zi o luam de la capăt“

Sorin Apostu nu i-a înduplecat pe judecători nici cu patru cărţi scrise după gratii. Fostul primar al Clujului rămâne în închisoare pentru luare de mită

Bistriţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite