Doi copii de 11 ani au fost bătuți și băgați cu forța într-o mașină. Agresorul a fost plasat sub control judiciar
0Un bărbat de 33 de ani din Bistrița este cercetat după ce ar fi agresat doi copii de 11 ani și i-ar fi urcat cu forța într-un autoturism, aceștia reușind să sară și să ceară ajutorul trecătorilor.

UPDATE: 16.40 Agresorul a fost plasat sub control judiciar pentru 60 de zile, fiind cercetat penal pentru lovire și lipsire de libertate.
Bărbatul a fost identificat și reținut de polițiști, iar testarea cu aparatul etilotest a arătat că acesta consumase alcool, relatează Bistrițeanul.
IPJ Bistrița a transmis că cei doi copii au găsit jucării abandonate în parc, iar conflictul a degenerat în acte de violență și lipsire de libertate.
"În noaptea de 13/14 septembrie a.c., poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale Bistriţa au dispus reţinerea, pentru 24 de ore, a unui bărbat de 33 de ani, din Bistriţa, cercetat pentru lovire sau alte violenţe şi lipsire de libertate în mod ilegal. În fapt, în seara de 13 septembrie a.c., în jurul orei 19:00, pe fondul unor neînţelegeri cu privire la nişte jucării abandonate în parc, bărbatul ar fi exercitat acte de violenţă şi i-ar fi urcat în autoturismul său pe doi copii, ambii de 11 ani, din Bistriţa. Cei doi au reuşit să sară din autoturism, unul dintre aceştia alertând alte persoane care au anunţat Poliţia. În scurt timp, un echipaj din cadrul Biroului Rutier a depistat autoturismul în cauză şi pe conducătorul acestuia. Bărbatul de 33 de ani a fost condus la sediul Poliţiei, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,35 mg/l alcool pur în aerul expirat", a transmis IPJ, luni.
Polițiștii Biroului de Investigații Criminale au dispus reținerea bărbatului pentru 24 de ore. Ulterior acesta a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistrița care a dispus plasarea sub control judiciar pentru 60 de zile.
Bărbatul este cercetat penal pentru lovire sau alte violenţe şi lipsire de libertate în mod ilegal.
Polițiștii Biroului de Investigații Criminale și cei ai Biroului Rutier din cadrul Poliției Municipiului Bistrița continuă cercetările în acest caz.