Bacalaureat 2016. Doi elevi au fost eliminaţi de la BAC după ce au încercat să copieze
0Doi elevi au fost eliminaţi luni, de la proba scrisă de Limba şi Literatura Română din cadrul examenului de Bacalaureat după ce au încercat să copieze. Cei doi au susţinut examenul la Colegiul Tehnic INFOEL şi respectiv Colegiul Tehnic Grigore Moisil.
Prima probă de la BAC din această săptămână a venit cu primele incidente. Doi elevi au fost eliminaţi după ce au încercat să copieze, folosindu-se de telefoanele mobile. Cei doi nu doar că au fost eliminaţi, dar nu vor mai putea participa nici la următoarele două sesiuni de Bacalaureat.
„Au fost prinşi cu telefonul mobil. Unul este de la Colegiul Tehnic Grigore Moisil, iar celălalt de la Colegiul Tehnic INFOEL. Este primul incident de genul acesta de anul acesta de la Bacalaureat”, a declarat pentru Adevărul, Monica Buboly, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţan Bistriţa-Năsăud.
Din cei peste 2000 de absolvenţi care s-au înscris la sesiunea aceasta de Bacalaureat au fost prezenţi 1926, adică 95,9%. Marţi, 4 iulie, absolvenţii vor susţine proba scrisă la limba maternă, miercuri 6 iulie urmează proba obligatorie a profilului, iar în data de 8 iulie proba la alegere a profilului şi specializării.
Rezultatele urmează să se afişeze în data de 12 iulie, până la ora 16:00. În aceeaşi zi, după-masă se vor putea depune contestaţii, rezultatele finale fiind afişate în data de 16 iulie.
Vă mai recomandăm:
BACALAUREAT 2016 Barem de evaluare şi notare la proba de Limba şi Literatura Română