Adolescenţii dependenţi de dializă morţi într-un tragic accident, martori în dosarul transplantului lui Arşinel?

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cei doi adolescenţi au murit împreună, după ce ani de zile au făcut dializă împreună FOTO: arhivă personală
Cei doi adolescenţi au murit împreună, după ce ani de zile au făcut dializă împreună FOTO: arhivă personală

Printre martorii propuşi de Asociaţia pentru Solidaritate şi Empatie „Claudiu Safta”, care a formulat o plângere penală împotriva Institutului de Urologie din Cluj în urmă cu nouă luni, se numărau şi Gabriela Miciu şi Viorel Bora, adolescenţii care au murit săptămâna trecută într-un tragic accident. Cei doi adolescenţi făceau dializă de mai mulţi ani, suferind mai multe transplanturi nereuşite.

Potrivit ziardecluj.ro, surse apropiate anchetei susţin că printre martorii cheie din dosar se numără şi doi adolescenţi din Bistriţa-Năsăud, care şi-au pierdut viaţa săptămâna trecută într-un accident rutier, petrecut tocmai când se întorceau din Cluj-Napoca de la dializă.

Gabriela Miciu de 17 ani şi verişorul său Viorel Bora de 16 ani au decedat în data de 11 iunie, în urma unui accident în care a fost implicată ambulanţa cu care erau aduşi din Cluj-Napoca. Un TIR a lovit frontal ambulanţa, în urma impactului decedând cei doi adolescenţi, dar şi şoferul autospecialei.

Emanuel Ungureanu, preşedintele Asociaţiei pentru Solidaritate şi Empatie „Claudiu Safta” a declarat pentru ziarul clujean că a propus pentru a fi audiaţi în acest dosar tineri dependenţi de dializă sau aparţinători ai acestora, refuzând să confirme sau infirme prezenţa pe lista de martori a celor doi adolescenţi.

Preşedintele asociaţiei a depus la Parchetul Judecătoriei Cluj-Napoca o plângere penală la sfârşitul lunii septembrie a anului 2013. Vizate era Institutul Clinic de Urologie şi Transplant Renal din Cluj şi Agenţia Naţională de Transplant, infracţiunea fiind „abuz în serviciu”. Asociaţia cerea procurorilor să verifice dacă în cazul transplantului renal suferit de actorul Alexandru Arşinel, anul trecut, au fost respectate toate reglementările în vigoare şi nu s-au încălcat regulile.

Cazul Gabrielei Miciu, care face dializă de 10 ani trecând prin două transplanturi nereuşite şi a verişorului său Viorel Bora, care face şi el dializă de câţiva ani şi a trecut printr-o operaţie, a fost amintit de către Emanuel Ungureanu şi într-o scrisoare deschisă.

„M-a sunat aseară o rudă şi mi-a spus `Ai auzit de Arşinel? Gabi a ta mai poate răbda?` I-am spus că mai poate, că o ţine Cel de Sus. Lucan (n.r. directorul Institutului Clinic de Urologie şi Transplant Renal din Cluj) se ţine un adevărat Dumnezeu, el dă zile, el le ia. Nu există nicio listă de urgenţă pentru bolnavii aceştia”, declara pentru acelaşi ziar clujean Rodica Miciu, mama Gabrielei, imediat după ce actorul Alexandru Arşinel a fost operat.

Vă mai recomandăm:

Drama adolescenţilor care, după ani de tratamente medicale, au murit într-un accident în ambulanţa care-i aducea de la spital

Ambulanţierii îl declară pe şoferul care a murit într-un accident rutier „erou căzut la datorie”. Ioan Munte va fi condus sâmbătă pe ultimul drum




 

Bistriţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite