Monedă romană emisă pentru Marciana, sora împăratului Traian, expusă la Muzeul de istorie din Baia Mare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O monedă ce a fost emisă undeva în perioada 112 dHr este expusă la Muzeul Județean de Istorie și Arheologie (MJIA) Maramureș. Exponatul face parte din tezaurul monetar roman ce a fost descoperit pe teritoriul satului Oarța de Sus din Maramureș.

image

Moneda a fost descoperită în perioada 1985-1986, când în locul numit „Ogrăzi” din satul Oarța de Sus au avut loc mai multe cercetări arheologice.

Moneda o înfățișează pe sora împăratului Traian, Marciana, al cărei nume se traduce prin “cea consacrată, dedicată lui Marte”.

În ceea ce privește nominalul monedei, este vorba despre un denar de argint emis de monetăria Romei și care are dimensiunile de 20,7 x 19,8 mm, greutatea de 2,73 g, titlul argintului de 800‰, iar axa monedei este 7”, explică Raul Cardoș din cadrul muzeului.

Denar vechi de aproape 2000 de ani

Pe avers este reprezentat bustul drapat al Marcianei orientat spre dreapta, părul fiind aranjat în bucle spre vârful capului, iar pe cap poartă diademă în formă de semilună. Legenda de pe avers este <Diva Avgvsta – Marcian>. Pe revers este reprezentată Marciana (sau Vesta) ţinând patera şi sceptru, şezând într-o trăsură trasă de doi elefanţi spre stânga. Legenda de pe revers este <Ex Senatvs Consvlto>”, mai arată el.

Denarul a fost emis de împăratul Traian (98–117 dHr) pentru sora sa, Marciana, după moartea acesteia, undeva după 112 dHr, atunci când ea a fost deificată prin decret al senatului (Ex Senatvs Consvlto) la cererea împăratului, primind astfel și epitetul de „Diva” pe lângă cel de „Avgvsta”.

Baia Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite