”Drumul lung spre cimitirul vesel” ar putea fi organizat în parteneriat cu Consiliul Judeţean

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Consiliul Judeţean (CJ) Maramureş ar putea deveni partener al irlandezuluiu Peter Hurley în organizarea Festivalului ”Drumul lung spre Cimitirul Vesel”. Vicepreşedintele CJ, Gabriel Zetea, a avut mai multe discuţii cu acesta şi a promis că va propune plenului CJ aprobarea acestui parteneriat.

Festivalul din acest an organizat de irlandezul Peter Hurley ar putea avea loc în parteneriat cu CJ Maramureş, după ce acesta a avut mai multe întâlniri şi discuţii pe această temă cu vicepreşedintele CJ, Gabriel Zetea. Acesta din urmă a promis că va propune în plenul CJ aprobarea acestui parteneriat. ”Am avut, în această perioadă, câteva întâlniri de lucru extrem de interesante cu Peter Hurley care m-a impresionat, încă o dată, cu energia de care debordează atunci când vorbeşte despre Maramureş”, a arătat Gabriel Zetea

Proiectul din acest an va avea trei componente. Astfel, fiecare primărie din Maramureş va fi invitată să participe la un eveniment propriu. A doua componentă o va reprezenta Şcoala de Vară ”Moş Pupăză”, care se va desfăşura în Valea Stejarului şi unde se vor organiza cursuri pe diferite teme: ceteraş, zongoră, dobă, strigături, cântece, dans, etc., pentru toţi cei care doresc să aprofundeze dimensiunile adevărate ale vechii culturi maramureşene. Nu în ultimul rând, vor fi tradiţionalele concerte pe care Peter Hurley le-a organizat în judeţul Maramureş an de an. ”Consiliul Judeţean Maramureş are, cred, obligaţia de a participa atât instituţional, cât şi financiar, pentru a ajuta la organizarea unui eveniment de o asemenea anvergură, în linia finanţărilor culturale pe care le face anual. Sunt convins că vom avea sprijinul unanim al consilierilor judeţeni pentru ca Maramureşul să rămână, în continuare, punctul de referinţă al păstrării tradiţiei în România”, a declarat vicepreşedintele Consiliului Judeţean Maramureş, Gabriel Zetea. 

Mai puteti citi:

Aeroportul Internaţional Baia Mare poate primi finanţarea, dar termenul de finalizare a fost amânat cu patru ani

Baia Mare

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite