Video De la „râul mort” al celui mai poluat oraș din Europa anilor '90, la bărcuțe și pontoane. Secretele întunecate ale Săsarului

Râul Săsar, cunoscut în trecut drept unul dintre cele mai poluate râuri din România, va trece printr-un amplu proces de regenerare. Autoritățile din Baia Mare îl vor „navigabil”, în timp ce râul care traversează orașul maramureșean păstrează amintirea poluării industriale.

Râul Săsar din Baia Mare. Foto: Daniel Guță. ADEVĂRUL

Primăria Baia Mare a demarat procedura de achiziție publică pentru documentațiile proiectului de regenerare urbană a râului Săsar. Investiția urmărește revitalizarea malurilor, îmbunătățirea condițiilor ecologice și dezvoltarea mobilității durabile.

Regenerare urbană pe Săsar

Doar documentațiile sunt estimate la aproape 2,77 milioane de lei, fără TVA, finanțarea fiind asigurată din fonduri europene, prin Programul Regional Nord-Vest 2021–2027.

„Proiectul «Regenerare urbană a râului Săsar în scop de agrement și loisir» va cuprinde: amenajarea peisagistică și ecologică prin reabilitarea și naturalizarea malurilor râului, plantări de arbori și arbuști autohtoni; refacerea covorului vegetal și amenajarea de pajiști urbane; crearea de coridoare verzi și zone tampon pentru protecția biodiversității; infrastructură pentru mobilitate nemotorizată ce se va realiza prin crearea de piste pentru biciclete cu traseu continuu; amenajarea de promenade pietonale; pasarele pietonale și velo pentru asigurarea conectivității transversale; zone de belvedere, puncte de odihnă și pontoane agrement pentru bărci și servicii”, anunță primăria.

1/25

Orașul Baia Mare Foto Daniel Guță ADEVĂRUL (43) jpg Foto: Picasa

Proiectul mai prevede spații pentru sport și recreere, locuri de joacă și zone pentru evenimente culturale. Mai sunt propuse modernizarea iluminatului public, supraveghere video, colectarea apelor pluviale, consolidarea malurilor și lucrări hidrotehnice pentru amenajarea oglinzii de apă.

În ultimii ani, autoritățile din Baia Mare au investit și în reamenajarea malurilor Săsarului. Malul drept, între podurile Decebal și Culturii, a fost transformat într-o zonă de promenadă, cu spații verzi, mobilier urban și iluminat nou, printr-un proiect de aproximativ 23 de milioane de lei.

Pe malul stâng a fost construită o pistă pentru biciclete de aproximativ șase kilometri, finanțată prin PNRR, cu o valoare finală a contractului de circa 11,6 milioane de lei.

Râul din ținutul minelor de aur, argint și plumb

Râul Săsar are puțin peste 30 de kilometri, de la izvoarele sale din Munții Gutâi până în zona de la marginea municipiului Baia Mare, unde se varsă în râul Lăpuș. De aici, cursul apelor continuă spre Someș, Tisa, Dunăre și Marea Neagră. Râul din Maramureș străbate orașele Baia Sprie și Baia Mare, cu o istorie îndelungată legată de activitățile miniere. A fost, de secole, apa în care erau spălate minereurile extrase din munți. 

Minele de aur, argint, plumb și cupru deschise la poalele munților Gutâi și Țibleș sunt amintite din perioada medievală, însă regiunea Băii Mari a fost industrializată intens de la începutul secolului XX.

Uzinele metalurgice din Baia Mare au fost fondate în 1907 și au purtat de atunci numele „Phoenix”, inspirat de creatura mitologică ce renaște din propria cenușă, simbol al rezistenței și al reînnoirii.

Uzinele de cupru, metale prețioase și acid sulfuric au devenit în scurt timp unele dintre cele mai performante din Europa. Au fost naționalizate în perioada comunistă, iar în jurul lor orașul Baia Mare s-a extins rapid în a doua parte a secolului XX, ajungând la o populație de peste 150.000 de locuitori în 1990, cu aproape 30.000 mai mare decât în prezent. 

Peste 10.000 de localnici munceau numai în combinatul Phoenix în ultimii ani de comunism, iar alte câteva mii de oameni erau angajați la minele metalice din Cavnic și Baia Sprie, la uzina de plumb din Baia Mare și în secțiile industriale care gravitau în jurul lor.

Moștenirea industriei grele în Baia Mare

Minele din Maramureș au fost închise la mijlocul anilor 2000, iar câțiva ani mai târziu și-au încetat activitatea și platformele metalurgice din Baia Mare: Cuprom, cunoscută anterior sub numele de Phoenix, și Romplumb.

Timp de aproape un secol, fostele uzine Phoenix au produs cupru și sârmă de cupru, dar și lingouri de aur și argint din materii prime de pe piața românească. La sfârșitul anilor ’90, combinatul metalurgic a fost privatizat și vândut de statul român companiei Allied Deals, devenită apoi RBG Resources, cu sediul în Marea Britanie.

Combinatul de metale neferoase din Baia Mare intrase atunci într-un declin ireversibil, iar noii săi proprietari, unii dintre ei condamnați ulterior pentru fraude de amploare internațională, i-au grăbit falimentul, în 2009. În urma activității industriale a rămas o cantitate mare de zgură metalurgică, parțial reprocesată pentru obținerea de concentrate de cupru. Totodată, închiderea combinatului a lăsat zeci de hectare de ruine industriale, în mijlocul cărora se ridică cel mai înalt coș de fum din România, de 350 de metri. Terenurile fostei platforme, aflate în vecinătatea râului Săsar, păstrează urmele contaminării cu metale grele.

La mai puțin de trei kilometri de Phoenix, fosta uzină de plumb Romplumb oferă o priveliște asemănătoare, la dimensiuni mai reduse. Blocuri degradate și case vechi, locuite de familii sărace, înconjoară platforma industrială care a contribuit, decenii în șir, la poluarea cu plumb și cadmiu a orașului. Romplumb obținea plumb prin prelucrarea pirometalurgică a concentratelor, iar zgura rezultată era depozitată în vecinătatea uzinei. Expuse vântului și ploilor, aceste deșeuri au rămas o sursă de contaminare și după oprirea activității, în 2012.

„Râul mort” din Baia Mare în perioada de apogeu a industriei grele

Atât Baia Mare, cât și râul care traversează orașul au o lungă istorie a problemelor de mediu. În anii ’70, Săsarul era descris în presa locală ca un râu lipsit de viață acvatică, ale cărui ape uimeau prin varietatea culorilor, provocată de deversarea unor mari cantități de reziduuri provenite din mine, flotații și uzine.

„Sursele de poluare ale Săsarului sunt constituite de apele uzate într-un mod foarte avansat, provenite de la următoarele unități: E.M. Șuior, E.M. Baia Sprie, E.M. Săsar (ape de mină); Flotația Centrală Baia Mare, E.P. Săsar (ape de flotație); I.G.O. Baia Sprie (ape menajere); Uzinele Metalurgice de Metale Neferoase Baia Mare, U.M.M.U.M. (ape industriale), Întreprinderea Comunală și altele”, explica, într-un interviu publicat în 1976, inginerul Alexandru Pîrcălab, de la Oficiul Gospodăririi Apelor.

În același interviu, jurnalistul observa că în apa Săsarului „nu are loc niciun proces biotic”, referindu-se la fauna și flora specifice apelor din regiune. Inginerul explica faptul că efectele deversărilor se extindeau dincolo de oraș.

„Întrucât râul Săsar străbate municipiul în lungul său, îi dă acestuia un aspect neplăcut, de multe ori rău mirositor. Dar, în afară de aceasta, el se varsă în râul Lăpuș, a cărui apă este folosită de multe ori la irigatul culturilor. Datorită fenolilor evacuați de la flotații, această apă are un gust neplăcut. Este și rău mirositoare”, arăta specialistul.

Orașul marcat cu „cap de mort”

În anii ’90, poluarea provocată de cele două mari uzine metalurgice din Baia Mare devenise un subiect al presei naționale și internaționale. Orașul era prezentat alături de alte centre industriale puternic poluate din România, precum Zlatna și Copșa Mică.

„Oraș turistic, poartă către dulcile coline maramureșene, către ținuturile pline de farmec ale Țării Lăpușului, Baia Mare este ocolită cât se poate de turiștii străini. De ce? Să nu vă mirați și nici să nu vă speriați când veți citi răspunsul: pe hărțile turistice europene, în dreptul acestui oraș este semnat «capul de mort» — «medalie» turistică obținută pentru locul doi în Europa datorită poluării. Așa că turiștii străini sunt avertizați să nu stea prea mult în oraș, să ocolească pe cât posibil zona. Dar ei, băimărenii, nu fac turism în orașul lor. Ei trăiesc aici zi de zi, ceas de ceas, sub amenințarea secerii de plumb a morții învăluite în mantie de dioxid de sulf. La Baia Mare și în împrejurimi se moare lent, puțin câte puțin, cu fiecare respirație”, relata ziarul Tineretul Liber, în 1991.

Poluarea atmosferică, a solului și a apelor din Baia Mare era descrisă și în presa internațională. The New York Times nota, în 1992, că emisiile toxice ale centrului metalurgic reduseseră la jumătate creșterea vegetației din pădurile din jurul orașului.

„Costul uman este îngrozitor. Pentru cei 150.000 de rezidenți din Baia Mare, speranța de viață este de 50 de ani, cu aproape 20 de ani sub media românească. Copiii, potrivit unui studiu de sănătate realizat de UNESCO, prezintă concentrații mari de plumb în oasele și în dinții lor. Bolile cronice de plămâni sunt endemice”, relata publicația americană, care identifica uzinele Romplumb și Phoenix drept principalele surse ale emisiilor de dioxid de sulf.

Urmele poluării, vizibile și în prezent

Urmele poluării miniere și industriale s-au păstrat și în deceniile următoare. Un studiu publicat în 2024, în revista Minerals, a identificat contaminarea sedimentelor din bazinul Săsarului cu plumb, mercur, cadmiu, arsenic, cupru și zinc.

Cercetătorii au identificat două puncte mari de contaminare în sedimentele Săsarului și Firizei. În cazul Săsarului, concentrațiile ridicate de plumb, zinc, cupru, cadmiu, arsenic și mercur au fost asociate exploatării miniere și flotației de la Baia Sprie. Mercurul a fost pus în legătură cu prelucrarea aurului prin amalgamare. Pe Firiza, valorile mari de plumb, zinc și cupru au fost atribuite uzinei Romplumb. Au fost indicate și alte surse care au contribuit la contaminarea sedimentelor: Cuprom, minele Șuior și Săsar și iazurile de decantare Bozânta.

„Regiunea Baia Mare este în mod evident afectată de o poluare severă, din cauza activităților miniere intensive desfășurate în ultimele secole”, concluzionau autorii studiului.

Dezastrul din 2000, care a dus poluarea peste granițele României

Cel mai grav accident de mediu petrecut după 1990 în România a avut loc în 30 ianuarie 2000, la Baia Mare. Atunci digul iazului de decantare al companiei Aurul a cedat, iar apele contaminate cu cianuri și metale grele au ajuns în Săsar. Instalația, pusă în funcțiune în mai 1999, recupera aurul și argintul rămase în vechile deșeuri miniere, printr-un proces care utiliza cianuri.

Potrivit fișei accidentului întocmite de BARPI, organism din cadrul Ministerului Mediului din Franța, ploile abundente și topirea zăpezii au ridicat nivelul apei din iaz. În jurul orei 22, o porțiune a digului interior a cedat, iar apele contaminate au depășit și digul exterior.

Raportul estima că au fost eliberați aproximativ 287.500 de metri cubi de ape reziduale, care conțineau circa 115 tone de cianuri, dar și metale grele. Deversarea a contaminat o suprafață de 14 hectare și a poluat râul Săsar.

„O «undă» de ape reziduale cu cianuri, lungă de 30–40 de kilometri, s-a propagat în zilele și săptămânile următoare în Lăpuș, Someș, Tisa și, în cele din urmă, în Dunăre”, arată raportul.

Scurgerea a fost oprită complet în 2 februarie, însă poluarea și-a continuat traseul în aval. Unda contaminată a ajuns în Tisa în 4 februarie, iar în 18 februarie urmele de cianuri mai erau detectabile în Delta Dunării, la aproximativ 2.000 de kilometri de locul accidentului.

Documentul arată recuperarea a 1.241 de tone de pești morți din apele Ungariei și o mortalitate ridicată a peștilor și pe sectorul sârbesc al Tisei. Poluarea a afectat și activitățile comunităților riverane: pescuitul și unele utilizări ale apei au fost restricționate temporar, iar producătorii agricoli, restaurantele și hotelurile au suferit pierderi.

Evaluările realizate în săptămânile următoare au arătat că accidentul s-a produs într-un sistem de râuri deja contaminat de activitățile miniere și metalurgice. Debitele mai mari ale Tisei și Dunării au contribuit la diluarea poluării, în timp ce urmele de cianuri erau mai persistente în râurile mici din apropierea zonei afectate.

„Constatările au evidențiat și dificultatea identificării unui impact semnificativ al metalelor grele eliberate în timpul accidentului, deoarece sedimentele fuseseră deja contaminate cronic prin activitățile locale de extracție și metalurgie”, arăta raportul BARPI.