Centru pentru vârstnici din Maramureș, închis. Sancţiuni şi avertismente în urma controalelor

0
Publicat:

În urma verificării verificării unor azile şi centre rezidenţiale destinate persoanelor vârstnice, persoanelor vârstnice cu dizabilităţi şi celor destinate copiilor, atât publice cât şi private, au fost aplicate mai multe sancţiuni contravenţionale, iar un centru a fost închis.

Centre pentru bătrâni cu dizabilități  FOTO Stiridiaspora
Centre pentru bătrâni cu dizabilități FOTO Stiridiaspora

În decursul zilei de luni, 10 iulie, au fost constituite două comisii mixte, din reprezentanţi ai Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Maramureş, Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Maramureş, Agenţiei Judeţene pentru Plăţi şi Inspecţie Socială Maramureş, Inspectoratului Teritorial de Muncă Maramureş, Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Maramureş, Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Maramureş şi a Direcţiei de Sănătate Publică Maramureş, arată Agerpres.

Centre pentru vârstnici, verificate

În cursul zilei de luni, au fost verificate patru centre rezidenţiale pentru vârstnici de pe raza municipiului Baia Mare, acestea funcţionând cu ajutorul unor finanţări nesubvenţionate din bani publici. În urma verificărilor, au fost aplicate 18 amenzi în valoare de 112.000 de lei şi 21 de avertismente. Cele mai multe nereguli identificate au fost legate de funcţionarea sub alte coduri CAEN decât cele specifice activităţilor desfăşurate, nerespectarea Codului Muncii, nerespectarea cerinţelor minimale de securitate, funcţionarea fără autorizaţie de incendiu, lipsa atestatelor privind noţiuni de igienă, lipsa documentelor în ceea ce priveşte furnizorul de alimente. Din cele patru centre verificate luni, s-a dispus suspendarea activităţii pentru un singur centru”, a spus Rudolf Stauder, prefectul de Maramureș.

Controalele au continuat şi marţi, 11 iulie, fiind verificate alte patru centre centre rezidenţiale pentru vârstnici de pe raza municipiului Baia Mare, acestea funcţionând cu ajutorul unor finanţări nesubvenţionate din bani publici.

Nereguli descoperite

Cele mai multe nereguli identificate au fost legate de lipsa caselor de marcat, funcţionarea fără autorizaţie de securitate la incendiu, mobilier degradat, alimente alterate. În urma verificărilor, au fost aplicate 12 amenzi în valoarea de 76.000 de lei şi 29 de avertismente. De asemenea, s-a dispus sigilarea unui centru pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală” a mai precizat Rudolf Stauder.

De asemenea, miercuri, 12.07.2023, au urmat la control patru centre pentru vârstnici din Baia Mare şi Vişeu de Sus, acestea funcţionând cu ajutorul unor finanţări subvenţionate din bani publici. „Cele mai multe nereguli identificate au fost legate de mobilier de bucătărie uzat, depozitarea necorespunzătoare a legumelor şi fructelor, pereţi neigienizaţi, infiltraţii de apă. În urma verificărilor, au fost aplicate 7 amenzi în valoarea de 65.800 de lei, 25 de avertismente şi o mustrare scrisă” a spus prefectul Rudolf Stauder.

Amenzi aplicate

Totodată, în 13 iulie, au fost verificate patru centre rezidenţiale pentru vârstnici de pe raza municipiului Baia Mare şi de pe raza oraşului Baia Sprie, acestea funcţionând cu ajutorul unor finanţări atât publice, cât şi private. Şi aici au fost depistate nereguli şi anume lipsa adaptării accesului în clădire pentru persoanele cu dizabilităţi locomotorii, funcţionarea fără autorizaţie la incendiu şi fără autorizaţie de la primărie. În urma verificărilor, au fost aplicate 4 amenzi în valoarea de 11.000 de lei şi 21 de avertismente.

În context, prefectul judeţului Maramureş a mai precizat că cele două comisii mixte vor finaliza verificările tuturor centrelor de pe raza judeţului Maramureş până la data de 30 septembrie 2023.

Baia Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite