Ambasadorul Ungariei la Bucureşti îşi doreşte dezvoltarea infrastructurii rutiere din Transilvania
0Ambasadorul Ungariei la Bucureşti, Excelenţa Sa Zákonyi Botond a fost prezent, pentru căteva ore, în Maramureş. Acesta s-a întâlnit cu reprezentanţii autorităţilor judeţenea şi locale pentru a discuta reluarea unor proiecte majore, printre care drumul expres Baia Mare-Vaja .
Principalele teme abordate se referă la colaborarea româno-maghiară în vederea punerii în aplicare a proiectului Drumului Expres Baia Mare – Vaya, executarea lucrărilor de infrastructură la Autostrada Transilvania, precum şi realizarea sau reabilitarea drumurilor secundare ce leagă localităţile de graniţă dintre cele două state.
Cu această ocazie, ambasadorul a precizat că este necesară o întâlnire în cel mai scurt timp, a Guvernelor celor două state. „Pot să vă asigur că sunt intenţii serioase de colaborare în domeniul dezvoltării infrastructurii rutiere. În acest sens, avem în vedere reluarea şedinţelor comune de Guvern sau la nivelul Ministerelor Economiei din cele două state. Astfel de întâlniri se impun, deoarece nu au mai avut loc din anul 2009. E necesar să colaborăm pentru a duce la bun sfârşit proiectele existente şi pentru a iniţia noi proiecte“, a spus Zákonyi Botond.
Ambasadorul Ungariei la Bucureşti a fost numit în această funcţie în luna decembrie 2013. Domnia sa şi-a exprimat intenţia de a vizita judeţele ce se află la granita cu Ungaria, cel puţin o dată pe an.