A patra seară de proteste în Baia Mare. Circa 70 de băimăreni au ieşit în stradă
0Băimărenii au ieşit din nou, pentru a patra seară consecutiv, în stradă. Circa 70 de persoane s-au întâlnit în centrul vechi.
UPDATE 21.30 Băimărenii care sau adunat şi în această seară în centrul vechi au fost în număr mult mai mic, în jur de 70. Organziatorul protestului a arătat că a fost discreditat şi că i s-au adus acuzaţii inclusiv că ar fi fost plătit de primar. El a răspuns vehement împotriva acestor acuzaţii. „Am rămas doar cei are ştim pentru ce luptăm. Suntem mai puţini, dar în toate oraşele au ieşit astăzi mai puţini în stradă”, a spus vloggerul Zmenta, pe numele său, Mihai Ţăranu. El a explicat, apoi, de ce sunt în număr atât de mic. ”Pentru că am fost acuzaţi toţi că ne-am politizat. Eu, ca manifestant, ca oricare altcineva de aici care am primit aprobarea şi m-am ocupat de organizare în aşa fel încât să nu deviem de la subiectul principal şi care e militat în toate oraşele, am fost numiţi oameni politizaţi, că ne-am vândut, că eu am primit bani, de la primarul oraşului. Din păcate, că măcar dacă primeam ceva, poate-mi cumpăram o maşină, sau ceva. Ei bine, vă zic că noi trebuie să avem un mesaj pe care îl au toţi din ţară. Noi trebuie să lovim acolo sus, nu pe ăştia mici. Pentru scopul ăsta milităm toţi în toată ţara”, a spus Mihai Ţăranu, cel care a organizat manifestarea.
El a mai precizat că va continua seria protestelor, oricâţi ar rămâne.
UPDTATE 20.00 Circa 60-70 de băimăreni s-au strâns în centrul vechi. Oamenii pleaca pe acelaşi traseu ca ieri. Organizatorul marşului, vloggerul Mihai Ţăranu a răspuns acuzaţiilor conform cărora ar fi fost acuzat că a luat bani de la primarul oraşului pentru a-i trimite pe oameni acasă.
O nouă seară, un nou protest. Zâteva zeci de băimăreni s-au întâlnit din nou în centrul vechi şi se pregătesc să pornească într-un marş de protest împotriva sistemului politic corupt. Cel care a iniţiat în Baia Mare seria protestelor arată că nu se vor opri până când cerinţele lor nu vor fi îndeplinite.
Seara trecută, Mihai Ţăranu, vloggerul cunoscut ca Zmenta, a spus că îi numeşe trădători pe cei care s-au întâlnit la Cotroceni cu preşedintele pentru consultări. ”Preşedintele Iohannis s-a întâlnit cu o grupare care cică reprezintă vocea străzii. Nu. Noi toţi suntem vocea străzii. Fără să jignesc pe nimeni, pe cei care au mers la acea întâlnire, îi numesc trădători”, a menţionat el. ”Noi acum avem nevoie de alegeri anticipate, dar nu vrem să fie acum pentru că nu avem timp să ne organizăm. Trebuie să ne găsim în toate oraşele nişte lideri, nişte oameni intelectuali, pregătiţi să preia conducerea. Că nu pot merge nici eu şi nici alţi o grămadă de oameni să preia conducerea, pentru că nu ştim ce să facem. Avem nevoie de oameni pregătiţi, pentru că altfel se întâmplă ce s-a mai întâmplat. Ne învârtim în acelaşi cerc”, a mai spus el. De asemenea, a continuat organizatorul protestului, ”milităm pentru shimbarea Constituţiei şi legislaţiei elecorale. Ne dorim un Parlament cu maxim 300 de parlamentari. Acum sunt 600 care, din păcate, nu ne reprezintă interesele. Maxim două mandate pentru orice funcţie. Aşa cum are preşedintele maxim două mandate, aşa vrem să fie şi la parlamentari şi senatori. Traseismul politic să se elimine. Să nu mai aibă voie unul care a ajuns în Parlament să schimbe culoarea politică sau partidul şi să folosească chestia asta în scopurile lor”, a mai precizat el.
Băimărenii s-au întâlnit începând de miercuri, seară de seară şi au mărşăluit în semn de protest pe arterele principale din oraş. De asemenea, luni seara s-au întâlnit în centrul vechi, unde au aprins câte o lumânare în memoria celor ce şi-au pierdut viaţa în incendiul din clubul Colectiv.
Mai puteţi citi:
Peste 500 de băimăreni au manifestat împotriva corupţiei în treia zi de proteste