Cine sunt parlamentarii băcăuani care vor pensii speciale. „Lista ruşinii“ în Bacău

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Deputaţii Iulian Iancu şi Lucian Şova, acuzaţi de trafic de influenţă în dosarul Greblă, vor pensii speciale FOTO Mircea Merticariu
Deputaţii Iulian Iancu şi Lucian Şova, acuzaţi de trafic de influenţă în dosarul Greblă, vor pensii speciale FOTO Mircea Merticariu

Doar şase parlamentari din Bacău se găsesc în lista celor 255, care au semnat pentru controversatul proiect de lege, care prevede majorarea pensiilor aleşilor din Parlamentul României, în funcţie de numărul mandatelor. Pentru un singur mandat, deputaţii şi senatorii ar urma să primească 1200 de lei, pentru două, 2400 de lei, iar pentru trei, 3600 de lei, bani care se vor adăuga la pensii.

Şase  aleşi băcăuani consideră că pentru munca din Parlament, pentru care sunt oricum remuneraţi peste media naţională,  merită şi o pensie grasă. 

Au participat la iniţierea proiectului deputaţii PSD Iulian Iancu, Lucian Şova, Gabriel Vlase şi Constantin Avram de la Partidul Conservator. Dintre senatori, vor pensii speciale Marcel Bujor, de la PSD şi Vasile Nistor, liderul grupului Liberal Conservator din Senatul României.
Iniţiatorii proiectului de lege privind pensiile speciale ale parlamentarilor sunt:


PNL: Calimente Mihaita, Chereches Florica, Chirtes Ioan-Cristian, Costin Gheorghe,Craciunescu Grigore, Cristian Horia, Dobrinescu Traian, Gireada Dumitru-Verginel,Grecea Maria, Gudu Vasile, Horga Vasile, Iane Daniel, Laza-Matiuta Liviu,Oros Nechita-Adrian, Pardau Dumitru, Samartinean Cornel-Mircea, Scarlat George,Urcan Ionas-Florin, Varga Vasile, Zlati Radu si senatorii liberali Grapa Sebastian, Grigoras Viorel si Iliescu Lucia


PSD: Adam Luminita-Pachel, Adascalitei Constantin, Andea Petru, Anton Marin,Arsene Ionel, Avram Marian, Axente Ioan, Babus Radu, Balta Mihai, Balan Ion,Benga Ioan, Birchall Ana, Birsasteanu Florica, Boboc Valentin Gabriel,Bogdan Gheorghe-Danut, Bogdanici Camelia-Margareta, Bordeianu Dan, Bucura-Oprescu Simona, Buicu Corneliu-Florin, Caloianu Mario-Ernest, Calin Ion, Caprar Dorel-Gheorghe, Chebac Eugen, Chirvasuta Laurentiu, Ciobanu Gheorghe, Ciocan Dan,Ciofu Tamara-Dorina, Ciolacu Ion-Marcel, Codirla Liviu, Covaci Dorel, Cristea Aurelia,Cristea Victor, Daea Petre, Delureanu Virgil, Diaconu Adrian-Nicolae, Dima Toader,Dirzu Ioan, Dobre Mircea-Titus, Dolineaschi Andrei, Dragomir Viorel Marian,Draghici Mircea-Gheorghe, Draghici Sonia-Maria, Dumitrache Ileana Cristina,Emacu Gheorghe, Enache Marian, Florea Daniel, Fraticiu Gheorghe, Gaina Mihaita,Ghiveciu Marian, Gliga Vasile Ghiorghe, Grama Horia, Harbuz Liviu, Iacoban Sorin-Avram, Iancu Iulian, Iane Ovidiu-Cristian, Intotero Natalia-Elena, Iordache Florin,Itu Cornel, Khraibani Camelia, Manolache Marius, Marica Petru-Sorin, Marin Laura,Matei Calin-Vasile-Andrei, Maduta Flavius-Luigi, Melinte Ion, Mihailescu Ion-Bogdan,Mitrea Manuela, Mirza Gavril, Mocanu Adrian, Mocioalca Ion, Moisii Constantin,Moldovan Carmen Ileana, Mot Constantin-Stelian-Emil, Muntean Mircia,Munteanu Ioan, Murgu Neagu, Nassar Rodica, Neacsu Marian, Nica Nicolae-Ciprian,Nichita Cristina, Nicolae Florian, Niculae Aurel, Niculescu Duvaz Bogdan Nicolae,Nistor Laurentiu, Nistor Marioara, Nita Constantin, Nita Emil, Nosa Iuliu, Ochi Ion,Pana Adriana-Doina, Pargaru Ion, Paslaru Florin-Costin, Peia Ninel, Petrea Dorin Silviu,Petric Octavian, Popeanga Vasile, Popescu Dumitru-Iulian, Pop Georgian, Potor Calin,Raducanu Ion, Radulescu Catalin-Marian, Ratoi Neculai, Rizea Cristian, Rosca Lucretia, Simionescu Adrian Constantin, Solomon Adrian, Stanciu Anghel, Stanciu Zisu, Stan Ioan, Stan Ion, Stanescu Alexandru, Steriu Valeriu-Andrei, Stragea Sorin Constantin, Stroe Radu, Sturzu Mihai-Razvan, Suciu Vasile-Daniel, simon Gheorghe,sova Lucian, Stefan Viorel, Stefanescu Elena Catalina, Tataru Florin-Cristian,Teodorescu Ioan Viorel, Traicu Rodin, Tudorache Daniel, Tudorie Violeta, Uricec Eugen Constantin, Vasilica Radu Costin, Vizitiu Sergiu-Constantin, Vlase Petru Gabriel,Vladoiu Aurel, Voicu Madalin-Stefan, Vreme Valerian, Weber Mihai, Zaharcu Neviser.Anghel Adrian, Arcas Viorel, Badalau Niculae, Bereanu Neculai, Bodog Florian Dorel,Bota Marius Sorin-Ovidiu, Bujor Dumitru Marcel, Bumbu Octavian-Liviu, Burlea Marin,Butnaru Florinel, Butunoi Ionel Daniel, Chiriac Viorel, Coca Laurentiu Florian,Constantinescu Florin, Cordos Alexandru, Corlatean Titus, Coste Marius,Costoiu Mihnea Cosmin, Cristache Iulian, Dumitrescu Florinel, Durut Aurel, Jipa Florina Ruxandra, Lazar Sorin Constantin, Marin Nicolae, Mitu Augustin Constantin,Mocanu Victor, Moga Nicolae, Mohanu Nicolae, Mutu Gabriel, Nicolae serban,Oprea Stefan Radu, Pavel Marian, Paunescu Teiu, Popa Constantin, Popa Florian,Pop Gheorghe, Rogojan Mihai-Ciprian, Rotaru Ion, Saghian Gheorghe, Savu Daniel,Silistru Doina, Stuparu Timotei, Tamaga Constantin, Toma Ion, Valeca Şerban Constantin, Vasiliev Marian, Vochitoiu Haralambie.


UDMR:
Biró Rozalia Ibolya, Pataki Csaba, Vegh Alexandru si deputatii Antal István, Bónis István, Cseke Attila-Zoltán, Erdei Dolóczki István, Fejér László-Ődőn, Kelemen Atilla-Béla-László, Kereskényi Gábor, Márton Árpád-Francisc,Máté András-Levente, Moldovan Iosif si Seres Dénes.


Neafiliaţi politic: Ciobanu Liliana, Condurateanu Andrei-Razvan, Dragomir Maria, Iriza Scarlat,Niculescu Dumitru, Petrescu Petre, Tanase Razvan-Ionut.

PLR-PC: Avram Constantin, Calota Florica Ica, Cioata Cezar, Galan Constantin,Ionescu Aurelian, Negrut Cornelia, Tanasescu Claudiu-Andrei, Tocut Dan-Laurentiu si senatorii Anghel Cristiana-Irina, Banias Mircea Marius, Barbu Daniel-Constantin, Durbaca Eugen,Iliesiu Sorin, Mihai Alfred-Laurentiu-Antonio, Mihai Cristian Danut, Nistor Vasile,Nita Mihai si Pelican Dumitru.


PPDD: Blajut Viorel-Ionel, Burlacu Stefan, Dalca Stefan-Petru, Deaconu Mihai, Gurzau Adrian, Minca Liliana, Movila Petru, Oajdea Daniel Vasile.


Minorităţi: Amet Varol, Paun Nicolae si Vainer Aurel.

Bacău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite