Bacău, a cincea zi fără apă. Când se preconizează ca apa să revină la robinete

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO arhivă Adevărul
FOTO arhivă Adevărul

Compania de Apă din Bacău a reluat umplerea aducţiunii de la Valea Uzului, după avaria care a lăsat zeci de mii de locuitori ai oraşului fără apă. Băcăuanii se înghesuie la punctele de distribuţie a apei potabile, iar persoanele carantinate primesc apă prin intermediul poliţiştilor locali.

Criza apei de la Bacău se prelungeşte nesperat de mult. După aproape o săptămână în care fiecare familie s-a descurcat cum a putut pentru a face rost de apă potabilă şi apă menajeră, autorităţile locale spun că, cel mai probabil, sâmbătă dimineaţa apa va reveni la robinete.

Potrivit reprezentanţilor Companiei de Apă Bacău, a fost reluată umplerea aducţiunii de la Valea Uzului, unde s-a înregistrat avaria, după ce s-au realizat o serie de lucrări de punere în siguranţă a conductei.  

Reluarea furnizării apei potabile la parametri normali de debit şi presiune se va face treptat, pe măsura umplerii reţelei de distribuţie şi funcţie de consum, începând cu dimineata zilei de sâmbătă, 5 februarie, când apa va ajunge în staţia de la Baraţi.

Compania de Apă Bacău se aşteaptă la un consum foarte mare, la reluarea furnizării apei în oraş, astfel încât este posibil apa să nu ajungă la toţi consumatorii, cel puţin la cei care locuiesc la etajele superioare ale blocurilor. Sistemul se va stabiliza ulterior, în circa 24 de ore.

„Băcăuanii care au nevoie pot obţine apă potabilă îmbuteliată de la cele 11 puncte de distribuire din harta de mai jos. De asemenea, am suplimentat punctele de distribuţie de apă menajeră la 48 de puncte (în harta electronică). Avem 6 cisterne pregătite să reumple rezervoarele de plastic toata ziua. Îi contactăm pe toţi băcăuanii noi carantinaţi si pe cei care au nevoie. Poliţiştii locali le distribuie apă. Dimineaţă ne vom asigura ca şcolile, grădiniţele şi creşele sunt alimentate cu apă. Persoanele în nevoie, nedeplasabile sau cu alte probleme pot apela la 0234/984 sau 0234/986”, anunţă primarul Lucian Daniel Stanciu Viziteu.

Punctele de distribuire a apei potabile în Bacău:

1) Biserica ”Fericitul Ieremia”- str. Digul Bârnat , nr. 4;

2) Direcţia de Asistenţă Socială a Municipiului Bacău – str. Ştefan cel Mare nr. 17A;

3) Poliţia Locală a Municipiului Bacău – I.L. Caragiale nr. 2;

4) Teatrul Municipal Bacovia – B-dul Nicolae Bălcescu (intrarea principală);

5) Primăria Municipiului Bacău – str. Mărăşeşti nr. 6;

6) Primăria Municipiului Bacău, sediul Serviciului Public de Evidentă a Persoanelor – str. Henri Coandă nr. 2;

7) Colegiul Tehnic de Comunicaţii N.V. Karpen – str. Mioriţei, nr. 76 bis;

8 )Centrul de Zi ”Clubul Pensionarilor” – str. Aleea Ghioceilor, nr. 2;

9) Biserica Ortodoxă ”Sf. Neculai”- str. B-dul Unirii , nr. 4;

10) Biserica Ortodoxă ”Sf. Dumitru”- str. Narciselor , nr. 2;

11) Şcoala Gimnazială ”Octavian Voicu”- str. Bicaz , nr. 17.

Vă mai recomandăm să citiţi şi:

Obligaţi să plătească de şase ori mai mult pe apa potabilă. Cum explică autorităţile situaţia aberantă

Apă „potabilă” cu nămol la robinetele braşovenilor. Explicaţiile companiei furnizoare

Bacău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite