Evul Mediu la Bacău. Locuitorii au rămas din nou fără apă potabilă în urma unei avarii la o conductă de aducţiune

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO arhivă Adevărul
FOTO arhivă Adevărul

O avarie la aducţiunea de la Valea Uzului a lăsat zeci de mii de oameni fără apă în toiul iernii. Băcăuanii s-au săturat să se spele la lighean de le Revoluţie încoace, iar soluţia care ar rezolva problema, sistemul Rezerva de Apă, nu este nici acum funcţional, deşi autorităţile locale s-au lăudat că lucrarea este ”ţiplă”.

Bacăul se confruntă din nou cu probleme majore la sistemul de alimentare cu apă. În 31 ianuarie, o avarie la o conductă de transport a apei brute de pe Valea Uzului i-a pus pe băcăuani în postura de-a se spăla la lighean şi de-a cumpăra apă pentru consum.

”Aşa cum ştim şi din experienţa altor avarii, după identificarea problemei, reumplerea conductei va dura 24 de ore, aşadar trebuie sa avem răbdare. Între timp, mâine dimineaţă vor fi amplasate cuburile cu apă menajeră, aşa cum s-a procedat şi până acum. Mâine dimineaţa voi anunţa locaţiile exacte. Creşele şi Căminul de bătrâni au apa din rezerve si se mobilizează. La prima oră si directorii de şcoli vor face la fel” a transmis primarul Bacăului, Lucian Viziteu.

Problema este că avaria s-a produs la o conductă recent modernizată, iar experienţa ultimilor ani a arătat că cele mai multe şi mai grave avarii s-au produs pe reţeaua de conducte reabilitate cu fonduri ISPA. O soluţie este un sistem numit Rezerva de Apă, ce ar permite oraşului să treacă fără probleme de perioada în care apa este oprită din cauza unor avarii ca cea de la Valea Uzului.

Necazul este că acest proiect nu este nici acum funcţional. Sistemul amintit este practic o conductă, care ar trebui să ducă apa de la puţurile de la Gherăieşti până la Baraţi. S-ar folosi astfel circa 90 de puţuri care alimentau oraşul şi înainte de Revoluţie.

În decembrie 2021 a fost inaugurată staţia de demanganizare a apei scoase prin puţurile de la Mărgineni, Hemeiuş şi Gherăieşti. Din păcate, deocamdată doar 10% dintre beneficiari primesc această apă, deoarece Primăria Bacău încă nu a recepţionat conducta de la Gherăieşti spre staţia de la Baraţi, de unde apa ar trebui distribuită în oraş.

Practic, în acest moment, 35 dintre puţuri alimentează Gherăieştiul şi alte zone ale oraşului. Pentru celelalte, deşi acestea produc apă, Rezervă de Apă nu a fost pusă în funcţiune de Primăria Bacău, care este proprietarul şi beneficiarul lucrării.

”Lucrarea este ţiplă”

Într-o postare pe Facebook, viceprimarul Bacăului, Cristian Ghingheş, a cerut aseară explicaţii pentru nefuncţionarea Rezervei de Apă, un proiect pentru care s-au alocat în 2017, circa 20 de milioane de lei, din PDNL.

”Acum, că s-a luat apa în tot Bacăul din cauza unei noi avarii la aducţiunea de apă, abia aştept să aud explicaţiile pentru care Rezerva de apă nu funcţionează. În primul rând din gura fostului primar Necula, care se lăuda în campania electorală din 2020 cu realizarea acestei investiţii de 19 milioane de lei. Apoi din spusele maeştrilor de la Branpis, constructorii care au declarat recent că “lucrarea este ţiplă” şi că au dat deja în recepţie lucrarea. Şi nu în ultimul rând din declaraţiile viitoare ale celor care astăzi au pâinea şi cuţitul în Primăria Bacău şi care nici nu mai ştiu pe unde să albească şi să scoată cămaşa de vreme ce rezerva nu este funcţională, chiar dacă banii pe lucrări au tot fost viraţi în conturile maeştrilor”, spune viceprimarul.

Branşamente peste branşamente

Noul primar al Bacăului, Lucian Daniel Stanciu Viziteu, a promis că va rezolva problema apei, dar în cei aproape doi ani de mandat nu a reuşit acest lucru.  

„Rezerva încă nu e complet legată de reţeaua actuală, racordările se fac etapizat în funcţie de avizele CRAB. Au existat multe etape şi le facem in functie de cerinţele CRAB. Mai exista un singur branşament de făcut. De 6 luni, se tot fac branşamente care implică sistare. Rezerva e finalizată de luni bune, doar conectarea cu reţeaua existentă tot durează”, explică edilul motivele pentru care sistemul Rezerva de Apă nu este încă funcţional.

Vă mai recomandăm să citiţi şi:

O avarie majoră a lăsat peste 120.000 de suceveni fără apă potabilă la robinete. Când va fi reluată furnizarea

Ce a provocat avaria care a lăsat fără energie electrică, marţi, peste o jumătate de milion de români

Bacău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite