Un pelerin francez, care a parcurs pe jos 23.000 de kilometri, a vizitat Aradul
0Olivier Pieczonka are 42 de ani şi a parcurs 23.000 de kilometri, înconjurând deja odată continentul. Bărbatul şi-a propus să străbată neîncetat Europa, până în 2012. La finalul călătoriei sale, îşi va aşterne aventurile pe hârtie.
Unul dintre cei curajoşi pelerini din Europa a ajuns zilele trecute la Arad. Găzduit de mănăstiri şi trăind din mila oamenilor, Olivier Pieczonka, un francez de 42 de ani, şi-a început aventura în urmă cu trei ani.
Olivier Pieczonka a rămas şomer în 2008. Bărbatul şi-a pierdut atunci nu doar apartamentul, ci şi iubita. Rămas fără un ban, francezul a decis să plece în pelerinaj la Santiago de Compostela. De atunci se plimbă pe jos prin Europa, parcurgând peste 23.000 de kilometri. Doarme pe unde apucă, în general pe la mănăstiri şi alte lăcaşe de cult, fiind în posesia unui document care îi atestă calitatea de pelerin.
Acesta are cu el doar un rucsac în care îşi duce câteva lucruri personale şi un calculator cu conexiune la internet. Bărbatul nu duce o viaţă tocmai sănătoasă „Neavând bani, mănânc doar atunci când primesc câte o mică sponsorizare, din partea celor pe care îi întâlnesc pe drum. S-a întâmplat să nu am ce mânca şi trei zile la rând, dar nu m-am dat bătut, chiar dacă nu aveam energie să merg mult”, a povestit pelerinul.
Cei mai mulţi dintre oamenii pe care Olivier îi întâlneşte în calea sa nu înţeleg cum a ales să ducă o astfel de viaţă, însă pelerinul temerar spune că are motive serioase. „Pe 15 octombrie 2008, mi-am pierdut slujba, apartamentul şi iubita. După două zile, am zis «gata». De azi nu mai am bani, ci timp, iar timpul înseamnă bani. M-am întrebat ce să fac, că sunt singur. Mi-am luat rucsacul şi am plecat spre Santiago. A fost un pelerinaj. În aprilie m-am întors la prietena mea, la Nisa. Era încă iarnă, nu aveam de lucru, nu aveam bani, aveam probleme cu iubita mea, era greu. Era încă criză. Am căutat de lucru, dar nu am găsit. Aşa că am plecat să fac turul Europei”, a explicat pelerinul. Nu este prima dată când francezul ajunge în ţara noastră. El a mai vizitat Bucureştiul, Braşovul, Clujul şi Oradea. „Am auzit că Aradul este un oraş plin de istorie care merită vizitat”, a adăugat Pieczonka.
Iarna, în sudul Europei
Acesta se va îndrepta acum spre Bulgaria şi Grecia, pentru a-şi petrece iarna în sudul Europei, unde temperaturile sunt mai blânde. La primăvară se va îndrepta din nou înspre nord, dorind să vadă Ţările Baltice, Finlanda, Suedia, Danemarca.
Pieczonka intenţionează să scrie o carte despre aventurile lui, în care va include normal şi Aradul. Până atunci însă îşi postează amintirile pe Facebook, unde are poze din toate locurile vizitate. Sfârşitul pelerinajului este programat de către francez pentru luna septembrie a anului 2012.