TIMP LIBER Duminică seara va fi dedicată carnavalului de la Filarmonică

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Soliştii concertului vor fi soprana Anna Ryan şi baritonul clujean Adrian Mărcan. Arădenii sunt aşteptaţi, duminică, să petreacă o seară de vis pe un tărâm al muzicii de vals, al măştilor şi al bucuriei.

Cu o zi înainte de începerea Postului mare, Filarmonica de Stat din Arad îmbracă straie de carnaval. Arădenii sunt aşteptaţi duminică, 6 martie, de la ora 19.00, la sala mare a Palatului Cultural, care va deveni un tărâm al muzicii de vals, al măştilor şi al bucuriei. Pentru că este o seară de carnaval, concertul va conţine lucrări celebre, de foarte mare popularitate, din creaţia repertoriului universal.


Soliştii concertului vor fi soprana de origine armeană Anna Ryan şi baritonul clujean Adrian Mărcan. Orchestra Simfonică a Filarmonicii de Stat va fi dirijată de maestrul austriac Christian Pollack, unul dintre cei mai apreciaţi invitaţi ai sălii de concerte arădene.


Opere celebre


„Deschidem primul segment al concertului nostru Carnaval  prin uvertura la opereta Die schöne Galatheé, o celebră pagină simfonică semnată de Franz von Suppé.


O mare parte a numerelor alese de invitatul concertului din această seară provin din catalogul de compozitor al lui Josef Strauss, cel care a fost considerat cel mai talentat, profund şi expresiv dintre membrii celebrei familii de muzicieni. Introducerea îi revine unui celebru vals compus în 1869, cu titlul Mein Lebenslauf ist Lieb‘ und Lust  (Viaţa mea este dragoste şi voie bună), în care Josef Strauss încearcă să creeze un complex sonor  festiv, plin de strălucire”, a spus Rodica Tălmaciu, director al Filarmonicii Arad. Din program vor mai face parte şi lucrările „Da geh’ ich zu Maxim“ - Aria lui Danilo din opereta „Văduva veselă“ de Franz Lehar şi „Wär es auch nichts als ein Traum vom Glück“  - arie din opereta „Eva“ de acelaşi compozitor.

Sărbătoare
Filarmonica va deveni un ţărâm al muzicii de vals

Arad



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite