O camionetă furată din Italia a fost depistată la frontiera arădeană
0
Poliţiştii de frontieră de la Nădlac au depistat un cetăţean român, care conducea o camionetă marca „Ford” înmatriculată în Italia, ce figurează în baza de date ca fiind furată din Italia.
„În data de 27 septembrie 2012, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră cetăţeanul român Mihai B. în vârstă de 28 ani, la volanul unei camionete marca «Ford» înmatriculată în Italia. Cu ocazia controlului documentelor, poliţiştii de frontieră arădeni au verificat maşina în baza de date, ocazie cu care s-a constat că aceasta este semnalată ca fiind furată din Italia. Faţă de cele constatate, persoana în cauză a declarat că autoutilitara in cauză i-a fost încredinţată de către patronul său din Italia pentru a se deplasa in România, fără a avea ştiinţă de faptul că aceasta este furată”, spune agent principal de politie, Adelina Limban, purtător de cuvânt al Poliţiei de Frontieră.
Aceasta mai afirmcă că poliţiştii de frontieră au luat măsura cercetării persoanei în cauză sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tăinuire la furt, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale ce se impun, autoturismul fiind indisponibilizat la sediul sectorului.