Bolidul tramvaielor este prea scump pentru arădeni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cel mai nou model realizat la ora actuală pe piaţa mondială ar putea schimba faţa transportului în comun în Arad. Pentru a cumpăra tramvaiele produse în propriul oraş, municipalitatea arădeană vrea un împrumut de la Banca Europeană de Investiţii.

Sătui de nemţii care ne vând tramvaie fie deja uzate, fie la un preţ prea piperat şi care în doar câteva luni de folosinţă pe şinele arădene ajung să te zdruncine cât să-ţi ajungă pentru toată săptămâna, noul model ne-ar putea aduce în rândul oraşelor din întreaga lume unde astfel de tramvaie nu mai au niciun secret pentru navetişti.

În august, când urbea noastră îşi va sărbători zilele, arădenii vor vedea pentru prima oară un Imperio, care va rula pe centrul Aradului. Modern, poate chiar prea modern pentru drumurile zilnice pe care le avem, tramvaiul va face atunci doar o probă, după care va intra înapoi în uzina din care a ieşit.

Până atunci, primăria face calcule peste calcule pentru un împrumut care ar urma până la începutul lui 2012 să pună pe şinele din Arad câteva garnituri. Planurile de a cumpăra zece tramvaie noi au fost puse în discuţie încă din 2010, urmând ca în acest an acestea să ruleze încetul cu încetul prin oraş, eşalonat, în funcţie şi de veniturile Primăriei Arad, în condiţiile în care costurile unui tramvai nou depăşeşte 1,8 milioane de euro.

„Primele tramvaie Imperio ar putea fi livrate în Arad la sfârşitul acestui an sau la începutul lui 2012, în funcţie de momentul în care vom obţine banii pentru achiziţia celor zece bucăţi. Totul depinde, în schimb, de împrumutul pe care îl aşteptăm”, a spus Gheorghe Falcă, primarul Aradului. În plus, executivul nu îşi permite să cumpere din start o duzină de tramvaie noi, cea mai bună variantă fiind cea cu câte două tramvaie pe an, începând din 2011.

Flota s-ar putea înlocui

Costul noilor bolizi pe şine se ridică la suma de 20 de milioane de euro, la care se adaugă alţi 250 de mii de euro pentru dotările atelierelor de reparaţii şi pregătirea vatmanilor. Chiar dacă momentan banii sunt doar pe foaie, cele zece tramvaie Imperio ar putea înlocui cu uşurinţă cele 40 de tramvaie „Tatra”, a căror vârstă depăşeşte cu mult limita admisă în statele europene.

„Pe viitor, România va avea nevoie de 1.500-2.000 de tramvaie, mai ales că majoritatea oraşelor îşi modernizează infrastructura. Noi o să participăm la toate licitaţiile. Preţul mediu al unui tramvai depăşeşte 1,8 milioane de euro. În Arad, primul vagon va putea fi văzut pe şine, în probe, în jurul datei de 23 august, când se sărbătoresc Zilele Aradului, în acest sens urmând să se facă racordul liniilor de tramvai interne din fabrică cu cele urbane”, a spus Valer Blidar, preşedintele SC. Astra Vagoane Călători SA. După Arad, doar capitala se arată interesată de achiziţia tramvaielor.

Arad

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite