Arădeanul care conduce spre dansul popular sute de tineri

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Andrei Şandru (mijloc) alături de alţi dansatori FOTO arhivă personală
Andrei Şandru (mijloc) alături de alţi dansatori FOTO arhivă personală

Andrei Şandru (30 de ani) este un tânăr din comuna arădeană Seleuş, care dansează de când era mic. Pentru a duce tradiţia dansului popular mai departe acesta împărtăşeşte de ani de zile şi altora din talentul lui.

La vârsta de şapte ani, Andrei ştia să joacă ciclul de jocuri bătrâneşti,  apoi a învăţat să joace steagul, iar acum conduce mai multe ansambluri de dansuri populare din judeţul Arad.

„În anul 2005 am urmat Şcoala Populară de Arte, la canto popular. Tot pe atunci eram dansator şi solist la Ansamblul „Doina Mureşului”, unde maestru coregraf era Viorel Nistor. În anul  2007 m-am angajat la Primăria din Seleuş. Dansez de când eram copil mic. Ştiam de mic foarte multe dansuri polulare, printre ele steagul şi schioapa. Cred că de pe la şapte ani am prins drag de dans. Mi se trage de la părinţii mei”, spune Andrei. 

andrei arad

Andrei alături de ansamblu FOTO arhivă personală

Destinele Căminului Cultural din Seleuş sunt conduse de Andrei Şandru, tânărul care se implica in viaţa culturală a comunei.

„Deţin funcţia de director al Căminului Cultural din Seleuş din aprilie 2007. Am în grijă echipa de dansuri - Ansamblul „Junii Seleuşului" din care fac parte 26 de perechi. Participăm la diferite spectacole, dar avem solicitări şi la nunţi”, mai adaugă Andrei. Acesta este şi un bun cântăreţ şi participă la diferite evenimente unde încântă publicul. 

Tânărul s-a făcut instructor de dans popular la sfaturile instructorului Viorel Nistor. „Îmi plece foarte mult ce fac şi îi mulţumesc domnului Nistor pentru sfat. Şi părinţii m-au sprijinit foarte mult. Sunt bucuros că fac ceea ce îmi place şi că am lângă mine doar copii talentaţi, care vor duce mai departe tradiţia dansului popular”, afirmă Andrei Şandru.

Vă mai recomandăm: Festival internaţional de dansuri populare, la Buzău

Patru zile de muzică şi dansuri populare în Bărăgan. Festivalul internaţional "Hora mare" începe pe 12 august

Arad



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite