Alegeri locale 2016 Arad. PSD are suspiciuni cu privire la tentative de fraudă electorală la Târnova

0
Publicat:
Ultima actualizare:
A fost adresat şi un memoriu FOTO Adevărul
A fost adresat şi un memoriu FOTO Adevărul

PSD Arad atrage atenţia autorităţilor, inclusiv printr-un memoriu adresat Ministrului Afacerilor Interne, Petre Tobă, cu privire la suspiciunile existente în legătură cu unele încercări de fraudă la Târnova din partea administraţiei locale, la alegerile locale 2016 Arad.

Social-democraţii susţin că există indicii conform cărora vor fi săvârşite fapte, la alegerile locale 2016, precum turism electoral mascat sub forma unor alegători cu vize de flotant şi posibile blocaje la nivelul secţiilor de votare, unde se doreşte scoaterea din funcţiune a tabletelor şi compromiterea activităţii de verificare a CNP-urilor, în absenţa căreia cetăţenii nu îşi pot exercita dreptul de vot.

„Unii colegi ne-au sesizat cu privire la intenţia primarului în exerciţiu de la Târnova de a bloca şi de această dată alegerile în secţiile unde presupune că nu poate obţine mai multe voturi decât contracandidaţii săi.Avem indicii că pentru acest tip de activităţi, sunt vizate secţiile din Drauţ, Arăneag, Dud sau Agrişu Mare, fiind mai îndepărtate de centrul de comună. În 2012 s-a întrerupt curentul electric la o astfel de secţie.Acum se încearcă alte metode, printre care scoaterea din funcţiune a tabletelor conectate la sistemul de verificare în timp real a votului multiplu.Din aceste considerente, solicit public Biroului Electoral Judeţean, Prefecturii şi Autorităţii Electorale Permanente să prevadă măsuri speciale de prevenire şi combatere a unor astfel de incidente care pot fi înţelese ca atacuri asupra localurilor secţiilor de votare, fapte sancţionate de Codul Penal cu închisoarea! Atragem de asemenea atenţia instituţiilor abilitate şi în mod special Prefectului asupra transportului de persoane în scop electoral.Solicităm verificarea mijloacelor de locomoţie care transportă cetăţeni din anumite localităţi şi care au vize de reşedinţă în alte localităţi, cel mai probabil la aceleaşi adrese dar care nu locuiesc efectiv acolo, vizele de flotant fiind aplicate exclusiv cu scopul de a frauda alegerile ”,  specifică conducerea judeţeană a PSD Arad.
 

Vă mai recomandăm: UPDATE: Alegeri locale 2016. Prezenţa la vot în Arad, 5,07 %

UPDATE Arădenii au început să iasă la vot

Arad

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite