Un mort şi doi răniţi într-un accident rutier în Alba
0Un bărbat în vârstă de 60 de ani din Mureş a decedat luni seara într-un accident produs pe drumul judeţean 107F, Unirea – judeţul Cluj. Victima se afla la volanul unui autoturism.
Maşina a intrat pe contrasens într-o curbă şi s-a lovit frontal de o autoutilitară care circula regulamentar şi era condusă de un şofer din Alba. Şoferul autoturismului, în vârstă de 60 de ani a decedat pe loc iar un pasager de pe bancheta din spate a maşinii a fost rănit.
Şoferul autoutilitarei a fost, de asemenea, rănit. Acesta şi pasagerul din autoturism, au fost transportaţi la spitalul din Aiud.























































