Se schimbă operatorul pentru „spaţiile verzi“ din Alba Iulia. O firmă abonată la contracte, cea mai bună ofertă pentru licitaţia de aproape 5 milioane de euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Se schimbă operatorul care realizează întreţinerea spaţiilor verzi din Alba Iulia
Se schimbă operatorul care realizează întreţinerea spaţiilor verzi din Alba Iulia

Firma Luxor LTD SRL, abonată la serviciile de întreţinere şi amenajare a spaţiilor verzi din Alba Iulia în ultimii 15 ani, are cea mai bună ofertă în cadrul procedurii de achiziţie publică organizată de Primărie pentru un contract cu valoare estimată de aproape 5 milioane de euro corespunzător unei perioade de 4 ani, între 2018 – 2022.

În total, în cadrul procedurii au fost depuse un număr de şapte oferte. Administraţia locală nu a făcut, încă, publică oferta câştigătoare pe motiv că procedura a făcut obiectul unei plângeri la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor (CNSC), iar decizia poate fi contestată în instanţa de judecată. Contestaţia a fost depusă de către societatea Sport Turism SRL Constanţa, a cărei ofertă s-a clasat pe ultimul loc.

Reprezentanţii firmei au solicitat reevaluarea ofertei câştigătoare, depusă de Luxor LTD SRL, precum şi a celorlalte cinci clasate în ordinea următoare: Ro-Verde Landscaping SRL Corbeanca, judeţul Ilfov, Total Cleaning SRL Alba Iulia, Catalpa SRL Sfântu Gheorghe cu terţ susţinător Pomacost SA Constanţa, Polaris Holding SRL Constanţa şi Asocierea SC MT GreenPro SRL – SC KF Cons SRL din Sibiu. În 27 februarie 2018, CNSC a respins contestaţia firmei din Constanţă pe motiv ca este ”lipsită de obiect”. 

Potrivit documentaţiei, autoritatea contractantă va încheia un acord-cadru pentru perioada celor 4 ani şi intenţionează să încheie minimum 4 contracte subsecvente, pentru fiecare an. Valoarea maximă estimată a celui mai mare contract subsecvent poate fi de 5.490.794 lei, fără TVA. Printre activităţile descrise în caietul de sarcini se regăsesc următoarele: curăţarea spaţiilor verzi, tunderea şi curăţarea gardurilor vii, cositul zonelor verzi, plantat flori, îndepărtat flori din rondouri şi scuaruri, plantat gard viu la un rând sau două rânduri, plantat arbori şi arbuşti foioşi şi răşinoşi, săpat farfurii la arbori şi arbuşti, toaletarea arborilor etc. 

Firma care va câştiga contractul pentru următorii patru ani va derula şi activităţile de aplicare a tratamentelor fitosanitare şi de administrare a îngrăşămintelor chimice. În total este vorba despre 39 de activităţi, pentru care au fost prevăzute cantităţi minime şi maxime, cuantificate în metri pătraţi (suprafeţe amenajate), ore (udare plante, închiriere buldoexcavator etc.) şi bucăţi (nr. de flori sau arbuşti plantanţi, toaletaţi etc). Documentaţia a fost publicată pe SEAP în 29 septembrie 2017 şi are o valoare estimată a contractului de 21,96 milioane de lei (circa 4,8 milioane de euro). Luxor LTD aparţine omului de afaceri Vasile Todea, fost consilier local (PDL) în Alba Iulia şi fost director al APM Alba, retras din politică în urmă cu mai mulţi ani. Firma cîştigătoare a contractului va derula atât activităţile de întreţinere şi amenajarea a spaţiilor verzi, precum şi cele de aplicare a tratamentelor fitosanitare şi de administrare a îngrăşămintelor chimice. 

Te-ar putea interesa şi:

„Are viaţa prioritate? Daţi drumul la A10 Aiud - Turda“. Petiţie online pentru deschiderea traficului pe loturile 3 şi 4 ale autostrăzii

FOTO VIDEO A început Arctic Ultra, cea mai dură competiţie din lume, cu patru români la start. Avram Iancu a abandonat după primul punct de control

 

VIDEO Cel mai performant primar de comună din România, exclus oficial din PSD: „M-au dat afară noaptea, ca hoţii“

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite