Scandal între muncitori străini. Un cetățean din Sri Lanka a agresat cu cuțitul un conațional și un nepalez

0
Publicat:

Un muncitor din Sri Lanka a fost reținut de polițiști din Alba, după ce a provocat un scandal. Acesta i-a agresat pe alți doi muncitori străini, un conațional și un nepalez.

Muncitori străini în construcții FOTO Adevărul
Muncitori străini în construcții FOTO Adevărul

Bărbatul și-a atacat colegii de muncă cu un cuțit, iar în urma atacului cei doi bărbați au ajuns la spital. 

Potrivit IPJ Alba, la data de 3 februarie 2024, în jurul orei 22.00, polițiștii din Zlatna au intervenit în incinta unei societăți comerciale din localitatea Pătrângeni, unde a fost semnalat faptul că un bărbat de 33 de ani, din Sri Lanka se manifestă agresiv.

„Din primele cercetări efectuate de polițiști, a rezultat că, pe fondul unor discuții contradictorii avute cu alți doi bărbați, i-ar fi agresat pe aceștia și le-ar fi provocat leziuni corporale cu un obiect ascuțit, ulterior fiind transportați la spital, pentru îngrijiri medicale.

Pe numele bărbatului de 33 de ani, a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe, iar polițiștii au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, urmând ca în cursul zilei de duminică, să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia, pentru dispunerea măsurilor legale”, a transmis IPJ Alba.

Cercetările sunt continuate, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs incidentul. Potrivit Codului penal,  lovirea sau orice acte de violenţă cauzatoare de suferinţe fizice se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.

Alba Iulia

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite