Pedeapsa primită de o profesoară care a lovit puternic un elev cu palma peste cap. Cum a motivat instanța decizia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O profesoară de la Școala Gimnazială „Dr Petru Șpan” din comuna Lupșa, județul Alba, care a lovit cu palma un elev în zona capului, este judecată pentru purtare abuzivă. Instanța de fond a sancționat-o cu avertisment.

Școala din comuna Lupșa unde a avut loc agresiunea FOTO sclupsa.ro
Școala din comuna Lupșa unde a avut loc agresiunea FOTO sclupsa.ro

La instanța de fond, femeia (Vanesa D.) a fost iertată și a primit doar un avertisment.  Fapta s-a petrecut în data de 5 februarie 2020 în laboratorul CDI, unde femeia este profesor documentarist, în timpul unei pauze, iar prima hotărâre a fost pronunțată de Judecătoria Câmpeni în 20 decembrie 2022.

Elevul din clasa a-VIII-a a intrat împreună cu un coleg într-un compartiment al unei săli, s-au aşezat fiecare pe câte un scaun lângă un calorifer. La puţin timp după, în acel compartiment a sosit inculpata, care 1-a jignit şi i-a aplicat o lovitură cu palma în zona capului, în zona drepata, temporal-parietală. În acel moment elevul s-a ridicat de pe scaun şi a ieşit din compartiment în sala mare a CDI, iar în drum spre uşa de ieşire din sală i-a reproşat inculpatei că «într-un copil nu se dă!»”, se precizează în rechizitoriul procurorilor.

Agresat pentru o faptă inexistentă

Elevul a declarat în timpul audierilor că a fost lovit de femeie deoarece avea un pix în mână și se afla în fața unui registru, iar cadrul didactic a crezut că vrea să facă modificări în registrul respectiv. Agresiunea a fost văzută și de alți elevi, care au dat declarații în calitate de martor.

„Inculpata a perceput în acel moment că victima doreşte să efectueze anumite notări pe acel registru/ catalog, astfel că s-a panicat şi a reacţionat violent faţă de minor, lovindu-l cu palma peste cap, în zona dintre faţă şi urechea dreaptă”, se mai susține în actul de sesizare a instanței. Ulterior, elevul și-a cerut scuze profesoarei.

Reacție necontrolată pe fond de panică

Magistratul a susținut că reacţia necontrolată a profesoarei a avut loc pe fond de panică și a apreciat că nu se impune aplicarea unei pedepse, existând argumente suficiente că „îndreptarea” cadrului didactic se poate realiza și doar prin aplicarea unui avertisment.

„Procesul de reeducare a început odată cu declanşarea procesului penal împotriva sa şi că argumentele prezentate de instanţă pot constitui suficiente avertismente pentru inculpată în ceea ce priveşte modificarea comportamentului său, mai ales în ceea ce priveşte relaţionarea cu elevii în cursul procesului de învăţământ”, astfel a motivat magistratul decizia de a renunța la aplicarea pedepsei.

Hotărârea nu a fost contestată.

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite