Evenimente la Roşia Montană: festivalul FânFest 2013, vizite ghidate de la RMGC

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Timp de patru zile, în perioada 15 -18 august, la Roşia Montană se desfăşoară festivalul FanFest, ediţia a VIII-a. Evenimentul este organizat de opozanţii proiectului minier iniţiat de RMGC şi propune, printre altele, evenimente culturale, sociale, dezbateri, conferinţe. În replica, compania minieră organizează în această perioadă vizite ghidate gratuite în Roşia Montană.

Participanţii pot asista şi la concerte, proiecţii de film şi reprezentaţii teatrale. Secţiunea „Forum social“ a festivalului oferă peste treizeci de prezentări şi dezbateri. „Acasă la Rosia Montana - o familie, un secol...“ este titlul unei expoziţii cu fotografii din trecutul mineritului. Ediţia din acest an festivalului propune, de asemenea, 10 proiecţii de film documentar şi peste 20 de concerte 

Organizatorii au pregătit şi tururi ghidate tematice: al satului, al bisericilor, al mineritului, al Cornei, al monumentelor naturale, panoramic, pe bicicletă. De asemenea, festivalul are şi o secţiune dedicată copiilor: spectacole de teatru, jonglerie, curs de astronomie, ateliere de teatru şi de croşetat şi multe altele. Cele patru zile de festival vor fi înţesate de activităţi recreative: călărie pentru începători, zbor în tandem cu parapanta, capoeira, Tai Chi Chuan, jocuri de societate etc.

De cealaltă parte, compania Roşia Montană Gold Corporation a pregătit vizite ghidate gratuite. ”În perioada 15-18 august, toţi cei interesaţi pot participa la cele patru tururi ghidate, organizate în reţeaua de galerii Cătălina-Monuleşti, în centrul istoric (zonă protejată), în cariera Cetate (zona industrială a fostei exploatări miniere de stat) şi la staţia pilot de epurare a apelor acide. Înscrierile şi plecările se vor face de la punctele de informare ale proiectului minier din Piaţă. Vizitatorii vor putea vedea şi cum arată un fost obiectiv industrial – cariera Cetate, exploatată între 1971-2006”, se afirmă într-un comunicat al RMGC.

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite