Dacian Cioloş: ”Legea dării în plată poate arunca în aer sistemul bancar”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Premierul Dacian Cioloş a susţinut o conferinţă de presă la Alba Iulia. Foto: Dorin Ţimonea
Premierul Dacian Cioloş a susţinut o conferinţă de presă la Alba Iulia. Foto: Dorin Ţimonea

Premierul Dacian Cioloş a declarat luni la Alba Iulia că este de acord cu legea ”dării în plată” doar dacă aceasta va viza cazurile sociale, respectiv persoanele fizice care au cumpărat locuinţe şi nu mai pot plăti ratele. Cioloş a spus că nu este de acord ca legea să fie un paravan pentru cei care au luat credite de milioane de euro pentru a construi locuinţe.

”Am transmis un punct de vedere parlamentului în legătură cu această lege. Trebuie şi faptic să vizeze cazurile sociale. Nu cred că această legea rebuie să rezolve problema speculatorilor care au luate credite de milioane şi zeci de milioane de euro să investească în imobiliare pentru că ar arunca în aer sistemul bancar. Am avut o discuţie cu băncile pe această temă. Şi ele au făcut anumite greşeli în trecut şi acum plătesc pentru rigiditatea prin care au abordat anumite situaţii. Trebuie să vedem care este impactul pozitiv pe termen scurt, dar şi pe termen lung”, a spus Dacian Cioloş într-o conferinţă de presă susţinută la Alba Iulia.

Premierul a mai precizat că, în ansamblu, susţine o astfel de lege cu condiţia să se refere doar la cazurile sociale, respectiv la persoanele fizice care au cumpărat locuinţe şi nu mai pot plăti ratele, riscând astfel să fie date afară din case

”O lege ca aceasta poate să arunce în aer sistemul bancar, dacă nu e gândită bine. Şi până la urmă ar fi afectaţi toţi cei care au depozite şi rate la bănci. Susţin legea dar ea trebuie să vizeze strict cazurile sociale şi trebuie să fie ţintită spre aceste cazuri. Dar, desigur, decizia va fi a Parlamentului”, a completat premierul. 

Iniţiatorul legii, deputatul PNL Daniel Zamfir i-a cerut lui Dacian Cioloş, prin intermediul unei scrisori deschise, să oprească "minciuna, intoxicarea şi abuzul împotriva Legii dării în plată", acuzându-l pe premier că a ales să servească interesele bancherilor în loc să reprezinte interesele românilor.

Declaraţia integrală a premierului Dacian Cioloş: 

”Guvernul a  trimis un punct de vedere Parlamentului. Mie mi se pare, în primul rând, că această lege trebuie nu doar declarativ, ci şi faptic să vizeze, într-adevăr, cazurile sociale. Deci acele situaţii în care creditori au luat un credit de la bancă ca să îşi cumpere o casă, un apartament în care locuiesc şi, atunci când au probleme de rambursare, să nu fie în situaţia de a scoate familia în stradă. Nu cred că aceasta lege, sub acoperirea declarativă a cazurilor sociale, să rezolve problemele speculatorilor imobiliari, care au luat credite de milioane sau zeci de milioane de euro să cumpere imobiliare sau să investească în imobiliare şi acum văd că nu le mai funcţioneaza piaţă şi să rezolve, să arunce în aer sistemul bancar ca să-şi rezolve problemele. 

Când vorbesc de aruncare în aer a sistemului bancar nu mă refer la a salva cu orice preţ băncile, pentru că premierului i-s dragi băncile şi nu li-s dragi cetăţenii. Dar dacă noi destabilizăm sistemul bancar, tot asupra celor care iau credite de la bănci sau care îşi ţin banii la bănci se vor răsfrânge negativ aceste efecte. La asta trebuie să ne gândim când luăm o decizie: care e şi impactul pozitiv pe termen scurt, dar şi pe termen lung. Şi aici, eu am avut o discuţie cu băncile foarte deschisă şi foarte clară. 

Băncile au făcut anumite greşeli în trecut şi acum, într-un anumit fel, plătesc preţul acestor greşeli şi acestei imobilităţi sau rigidităţi în modul de a aborda anumite situaţii, însă, pe de altă parte, e important pentru economia României şi pentru clienţii băncilor să avem stabilitate în sistemul bancar. Şi o lege ca şi aceasta poate să arunce sistemul bancar, dacă nu e gândită bine. Dar încă o dată, eu susţin şi am spus de la început că susţin legea dării în plată, dar ea trebuie să vizeze, într-adevăr, cazurile sociale şi asta presupune că e nevoie să fie ţintită spre aceste cazuri. Şi am făcut câteva propuneri în acest sens în punctul de vedere pe care l-am trimis, dar sigur că decizia e a Parlamentului. Parlamentul va avea decizia finală, însă trebuie să ne asumăm fiecare deciziile pe care le luăm.”

Citiţi şi:

 

VIDEO Premierul Dacian Cioloş, abordat la Alba Iulia pe tema poluării industriale din Sebeş

 

Premierul Dacian Cioloş lansează în Alba programul pentru dezvoltarea clasei de mijloc la sate

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite