Cum se fură pădurea cu complicitatea celor puși s-o apere. Pădurar cercetat pentru zeci de fapte de luare de mită

0
Publicat:

Un pădurar din cadrul Ocolului Silvic Sebeș, județul Alba, este cercetat de procurori pentru mai multe fapte de luare de mită. Acesta ar fi primit sume de bani, periodic, pentru a permite furturi de lemne din pădurea administrată chiar de el.

Pădurarul ar fi permis unor persoane să taie ilegal lemne din pădure FOTO Adevărul
Pădurarul ar fi permis unor persoane să taie ilegal lemne din pădure FOTO Adevărul

Potrivit Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba a dispus, la data de 29 iunie 2023 s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva unui inculpat – pădurar în cadrul Ocolului Silvic Sebeş, pentru săvârșirea infracțiunii de „luare de mită” în formă continuată.

„S-a reţinut, în esență, faptul că, în cursul anului 2022, între inculpat și denunțătorul care a sesizat fapta la data de 06.06.2023, a intervenit o înțelegere în baza căreia inculpatul ar fi primit sume de bani periodic, al căror cuantum nu se poate stabili cu exactitate la acest moment, pentru a permite denunțătorului, singur sau însoțit de persoane alese de el, să sustragă lemne din pădurea administrată de către inculpat, situată lângă localitatea Petrești-Sebeș. În urma percheziţiei domiciliare efectuate în cauză, de la locuinţa inculpatului a fost ridicată suma de 4400 euro”, se precizează într-un comunicat de presă al Parchetului.

Procurorul a dispus luarea faţă de inculpat a măsurii preventive a controlului judiciar, pe o perioadă de 60 de zile. Alături de alte obligaţii specifice măsurii preventive dispuse, întrucât infracţiunea s-ar fi comis în legătură cu atribuţiile de serviciu ale inculpatului, acestuia i-a fost interzisă exercitarea meseriei, inclusiv paza şi administrarea pădurii repartizate. Procurorul continuă cercetările în cauză, pentru lămurirea tuturor împrejurărilor de fapt şi de drept, în vederea stabilirii răspunderii penale.

Pentru efectuarea urmăririi penale, în cauză s-a procedat şi la delegarea ofiţerilor din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie – Serviciul Judeţean Anticorupţie Alba.

„Facem precizarea că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal, reglementată de Codul de procedură penală, necesară în vederea propunerii sau luării unor măsuri preventive, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie”, se mai susține în document.

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite