Arest preventiv pentru una din fostele angajate ale CEC Bank Zlatna de unde s-au furat peste 3 milioane lei din conturi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
femeie zlatna cec

Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba a decis sâmbătă, 10 septembrie, să propună instanţei măsura arestului preventiv pentru una dintre cele două foste angajate ale CEC Bank Zlatna reţinute pentru furtul unor mai sume de bani din conturile clienţilor. Sora acesteia va fi cercetată sub control judiciar.

Inculpata pentru care s-a propus măsura arestului preventiv pentru 30 de zile este Elena Meteşan, în vârstă de 55 de ani. Tribunalul Alba a aprobat solicitarea procurorilor, astfel încât femeia va rămâne în continuare în arestul IPJ Alba. Sora acesteia, Victoria Popa, de 47 de ani, va fi cercetată sub control judiciar. Cele două femei sunt acuzate că timp de patru ani au sustras circa 3,2 milioane de lei din conturile a 108 persoane care au depus bani la filiala CEC din oraşul Zlatna.

Vineri, IPJ Alba a derulat patru percheziţii la domiciliile şi proprietăţile acestora. Cu ocazia percheziţiilor efectuate la cele 4 locaţii din Zlatna şi Tăuţi, au fost identificate carduri bancare, înscrisuri, documente şi tipizate de uz bancar, care au fost ridicate pentru continuarea cercetărilor. Persoanele vizate în cauză vor fi audiate, iar faţă de acestea vor fi luate măsuri legale. Cercetările sunt efectuate sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba.

Din cercetări a rezultat faptul că, în perioada 2012 – 2016, acestea şi-ar fi însuşit sume de bani, depuse de clienţii băncii în conturile personale de depozit. Femeile i-ar fi indus în eroare pe unii clienţi ai băncii, pentru care nu ar fi efectuat operaţiuni de depunere a banilor în cont sau nu ar fi deschis conturi de depozit pe numele acestora, însuşindu-şi banii şi eliberându-le documente care atestau, în mod fictiv, că sumele de bani au fost depuse în conturile lor şi au fost introduse în circuitul bancar. Prejudiciu total cauzat este de peste 3.200.000 lei, în dauna a 108 persoane vătămate.

femeie zlatna

Viorica Popa va fi cercetată sub control judiciar

Plângerile au fost înregistrate la Poliţie, după ce oameni din zona Zlatna şi-au pierdut economiile din conturi. Aceştia au reclamat că au fost înşelaţi de două angajate CEC Bank. Două surori din Zlatna, angajate la CEC Bank, au lăsat fără banii din conturi mai mulţi clienţi. Oamenii au descoperit neregulile abia când au mers să ceară extrase de cont şi, iniţial, acestea nu le-au eliberat.

Femeile sunt acuzate că ar fi păgubit zeci sau chiar sute de clienţi ai băncii cărora le-ar fi retras ilegal diferite sume de bani din conturi. După câteva sesizări cele două angajate ar fi fost concediate sau suspendate din funcţii, situaţia lor actuală fiind neclară deoarece banca nu a emis o poziţie oficială. Reprezentanţii CEC Bank au anunţat doar că la sucursala din Zlatna a băncii fac o anchetă internă şi oferă tot sprijinul autorităţilor în acest caz, precizând că activitatea curentă a sucursalei se va desfăşura normal.

Mediatizarea cazului la sfârşitul lunii august a determinat, în următoarele zile, ca zeci de oameni să se adune în faţa sediului sucursalei CEC Bank din Zlatna pentru a-şi verifica conturile, pentru a-şi retrage banii sau alţii pentru a protesta fiindcă ar fi fost păgubiţi de două foste angajate ale băncii care le-ar fi sustras din banii economisiţi. Unii dintre clienţi au vrut doar să solicite extrase de cont pentru a-şi verifica conturile, alţii au dorit să îşi retragă sumele de bani economisite, însă mulţi dintre oameni au dorit să ceară explicaţii şi să protesteze deoarece le-ar fi dispărut sume de bani din conturi.

Unul dintre păgubiţi susţinea că din cont i-ar fi dispărut aproximativ 80.000 de euro, bani pe care i-ar fi economisit lucrând în străinătate. De asemenea, multe persoane vârstnice spuneau că le-ar fi dispărut din conturi sumele de bani pe care le economiseau de aproape o viaţă şi că cele două angajate ale băncii ar fi profitat de încrederea lor.

Citiţi şi:

Surorile din Zlatna care au sustras 3,2 milioane lei din conturile a 108 clienţi ai CEC Bank, reţinute pentru 24 de ore

Percheziţii la două angajate ale CEC Bank din Zlatna suspectate că au furat peste 3 milioane de lei din banii a 108 clienţi

 

Protest la filiala CEC din Zlatna după dispariţia unor sume mari din conturi. Un client reclamă furtul a 80.000 euro

 

Anchetă penală la filiala CEC Bank din Zlatna după ce două angajate ar fi sustras sume mari din banii clienţilor

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite