Alba Iulia achiziționează sute de biciclete inteligente cu fonduri UE
0Un total de 300 de biciclete inteligente, atât mecanice, cât și electrice, au fost achiziționate cu fonduri europene, în cadrul unor proiecte destinate îmbunătățirii infrastructurii de transport.

Bicicletele vor fi disponibile prin noul sistem de bike-sharing „Alba Iulia Velocity”. În cadrul unei ședințe desfășurate miercuri, Consiliul Local a aprobat regulamentul de utilizare al acestui sistem, stabilind condițiile de acces, regulile de utilizare și responsabilitățile atât ale utilizatorilor, cât și ale autorităților locale.
Sistemul include 18 stații special amenajate: 6 independente energetic, unde sunt disponibile 60 de biciclete mecanice, și 12 stații conectate la rețeaua electrică, care vor găzdui 240 de biciclete electrice. Pe lângă bicicletele propriu-zise, infrastructura include terminale inteligente pentru încărcare, panouri de acces, stații de preluare și predare a bicicletelor, precum și un centru de operare dotat cu sisteme moderne de monitorizare și gestionare.
Această investiție, finanțată prin Programul Operațional Regional 2014-2020, se ridică la peste 6 milioane de lei. Oficialii locali subliniază că proiectul face parte dintr-o viziune mai amplă pentru un oraș sustenabil, potrivit Agerpres.
„Mobilitatea urbană modernă este una orientată tot mai mult spre confortul oamenilor şi spre protejarea mediului înconjurător. Alba Iulia si-a asumat această schimbare şi este parte activă din ea, prin proiectele mai sus menţionate. Punerea în practică a proiectelor este sinonimă cu transformarea oraşului într-unul mai sigur pentru pietoni, biciclişti şi şoferi, dar şi mai prietenos cu mediul înconjurător. Prin proiectele menţionate s-au realizat: infrastructură rutieră de transport (benzi de circulaţie pentru vehicule, benzi dedicate pentru vehiculele de transport public de persoane, trotuare pietonale, semnalizare rutieră, sistem inteligent de management al traficului); amenajare staţii de încărcare auto; amenajarea de noi piste şi trasee pentru biciclete; amenajare de staţii biciclete; amenajate de noi zone pietonale şi semi-pietonale, respectiv de aliniamente de arbori şi arbuşti etc”, se arată în documentația întocmită de specialiștii Primăriei.
Scopul principal al sistemului „Alba Iulia Velocity” este promovarea bicicletei ca mijloc de transport nepoluant, oferind o soluție eficientă pentru reducerea emisiilor de dioxid de carbon. De asemenea, proiectul încurajează utilizarea bicicletei pentru deplasările zilnice, contribuind astfel la fluidizarea traficului și creșterea calității vieții în oraș.