Agresiunea asupra concubinului, predepsită ca „violenţă în familie“ de instanţele de judecată. Un bărbat din Orăştie a primit 5 ani de închisoare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Instanţele de judecată din România au început să considerea ”relaţia de concubinaj” ca una echivalentă celei de familie. Dovadă sunt două hotărâri judecătoreşti pronunţate într-un dosar la Judecătoria Orăştie şi Curtea de Apel Alba Iulia, prin care un bărbat a fost condamnat definitiv la închisoare cu executare pentru comiterea infracţiunii de ”violenţă în familie” după ce a agresat-o pe concubina acestuia.

Astfel, în 18 octombrie 2017, inculpatul Giurgiu Nicolae a fost condamnat definitiv de Curtea de Apel Alba Iulia la pedeapsa rezultantă de 5 ani de închisoare cu executare pentru săvârşirea infracţiunilor de violenţă în familie şi şantaj. Acesta a fost judecat în stare de arest preventiv.

În actul de sesizare al instanţei s-a reţinut că în luna martie 2017, pe fondul provocării, inculpatul a lovit persoana vătămată cu pumnii, apoi a tăiat-o cu cuţitul pe faţă, corp şi braţe. Ulterior, prin intermediul telefonului aparţinând nepoatei sale, a transmis persoanei vătămate să-şi retragă plângerea, în caz contrar urmând să divulge autorităţilor faptul că aceasta deţine, cu nerespectarea legislaţiei, o armă de vânătoare pe care a introdus-o în România în mod clandestin.

Starea de fapt reţinută de instanţa de judecată, potrivit informaţiilor publicate pe site-ul www.rolii.ro: ”Părţile au întreţinut relaţii de concubinaj, asimilate cu relaţiile de familie existente între soţi, locuind la domiciliul persoanei vătămate. În seara zilei de 23.02.2017, partea vătămată a revenit la domiciliul comun după o perioadă scurtă absenţă şi l-a găsit pe inculpat în compania altor persoane consumând băuturi alcoolice. Din această cauză între cei doi s-a declanşat o ceartă violentă, pe parcursul căreia persoana vătămată l-a lovit pe inculpat cu un făraş metalic în frunte. Pe fondul stării de ebrietate şi a stării de tulburare provocată de lovitura persoanei vătămate, inculpatul a reacţionat şi a început să-i aplice femeii lovituri cu palma şi pumnul în zona feţei şi a corpului. Pentru a evita actele de violenţă a inculpatului, femeia a părăsit locuinţa, a ieşit în stradă şi a început să strige după ajutor. Inculpatul, care a urmărit-o a ajuns-o la aproximativ 80-90 de metri de casa lor şi a început din nou să o lovească. La încercarea persoanei vătămate de a scăpa inculpatul a scos un cuţit, tip briceag, şi i-a aplicat mai multe lovituri cu acesta, deşi aceasta era căzută la pământ, în diferite regiuni ale corpului. În cele din urmă, profitând şi de starea de ebrietate a inculpatului, persoana vătămată a reuşit să fugă şi s-a refugiat în casa unui vecin, care a sunat la 112.

La data de 06 03 2017, inculpatul aflat în arest la domiciliu a determinat-o pe nepoata sa să trimită persoanei vătămate un mesaj scris tip SMS în care o ameninţa că dacă nu-şi va retrage plângerea va anunţa poliţia cu privire la un bun primit din Spania (o puşcă cu aer comprimat şi alicele aferente, obiecte pentru care persoana vătămată nu posedă autorizaţie legală de deţinere). De asemenea, în timp ce se afla în stare de arest preventiv inculpatul a trimis o scrisoare persoanei vătămate prin care îi transmite să-şi retragă plângerea formulată iar în caz contrar va divulga autorităţilor publice faptul că deţine o armă de vânătoare”.

Instanţa a dispus, în cursul cercetării judecătoreşti, efectuarea unui nou raport de expertiză medico-legală la nivelul Institutului de Medicină Legală Timişoara care a stabilit că femeia a suferit leziuni traumatice vindecabile în 30 de zile de îngrijiri medicale. Femeia a solicitat schimbarea încadrării juridice în tentativă de omor, solicitare respinsă de instanţă ca urmare a concluziilor raportului de nouă expertiză medico-legală în sensul că viaţa acesteia nu a fost pusă în pericol.

Inculpatul a recunoscut săvârşirea faptelor în materialitatea lor dar nu şi-a recunoscut vinovăţia în privinţa săvârşirii infracţiunii de şantaj. Bărbatul este recidivist, acesta mai fiind condamnat în 2004 la 12 ani de închisoare pentru omor. Instanţa a mai acordat victimei daune morale în valoare de 25.000 de lei.

Citiţi şi:

Aventurile penale ale unor comisari de la Garda de Mediu Bucureşti, trimişi în Apuseni să verifice instalaţii de debitat lemnul

Lefurile încasate de şefii-funcţionari din Sănătate, după majorările salariale, comparativ cu medicii din spitale

Condiţii de lux în viitorul arest de la IPJ Alba: cameră pentru vizite intime, aer condiţionat, club cu internet. Lucrările costă două milioane de lei

 

Cum se reglează geamurile termopan în funcţie de anotimp. Lista activităţilor de întreţinere periodică absolut necesare

Cum se realizează un site, cât costă un domeniu şi serviciul de găzduire

Cum funcţionau cele 4 case de toleranţă din Alba Iulia în urmă cu 140 de ani. Hangiu amendat pentru că a pus o prostituată să-şi amuze clienţii

Alba Iulia



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite