Un român a vrut să treacă ilegal frontiera de stat pentru a merge în R. Moldova. Ce a spus Poliției
0Un bărbat de 53 de ani, din Galați, a fost prins la frontieră în timp ce încerca să treacă ilegal. El le-a spus polițiștilor că intenționa să ajungă pe teritoriul Republicii Moldova pentru a-și vizita rudele.

Incidentul a avut loc marți, 27 septembrie, în jurul orei 15.00. Poliţiştii de frontieră au depistat bărbatul care se deplasa către malul românesc al râului Prut și care intenționa să treacă ilegal frontiera de stat, în Republica Moldova.
Bărbatul a fost condus la sediul sectorului în vederea efectuării cercetărilor, în urma cărora s-a stabilit că acesta este un cetățean român, în vârstă de 53 de ani, domiciliat pe raza județului Galați.
„Cu privire la cele constatate, bărbatul a declarat că intenționa să ajungă pe teritoriul Republicii Moldova pentru a-și vizita rudele”, a anunțat Poliția de Frontieră.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat a României.
Prins la volan fără permis de conducere
De asemenea, poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albiţa efectuează cercetări în privinţa unui cetăţean din Republica Moldova care a fost depistat conducând un ansamblu rutier, deşi permisul de conducere valabil deţinut nu îi dădea acest drept.
Miercuri, 28 septembrie, în jurul orei 03.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pentru a ieşi din ţară, un cetăţean din Republica Moldova, în vârstă de 32 de ani. Acesta conducea un ansamblu rutier format dintr-un microbuz şi o remorcă, cu masa totală maximă autorizată de 4.325 de kilograme.
La controlul de frontieră, polițiștii au constatat că bărbatul nu deţine premis de conducere valabil pentru categoriile „B-E”, necesară pentru a putea conduce vehiculele în cauză
Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „conducere pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană al cărei permis de conducere este necorespunzător categoriei sau subcategoriei din care face parte vehiculul respectiv, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun”.