Viermii, detinatorii secretului "vietii eterne"
0Vor putea fiintele umane trai in viitor 500 de ani?
Un vierme minuscul poate trai de sase ori mai mult decat durata normala a vietii sale daca sufera anumite manipulari genetice, releva publicatia SCIENCE. Potrivit cercetatorilor, aceasta constatare se poate extinde si asupra mamiferelor, din randul carora face parte si omul. Denumit Caenorhabditis elegans, dupa respectivele manipulari, viermele a continuat sa duca o existenta sanatoasa si activa, daca se poate spune asa, pentru o perioada echivalenta cu 500 de ani in cazul unei fiinte omenesti. Oamenii de stiinta de la Universitatea din California au descoperit ca pot dubla durata de viata a viermelui daca provoaca o mutatie in organismul acestuia pentru inhibarea sistemului de semnalizare a nivelului insulinei. Insulina este, cum se stie, un hormon metabolic care reglementeaza metabolismul moleculelor de glucoza, veritabile furnizoare de energie a organismului. In cazul cand sistemul de semnalizare a nivelului insulinei este redus si mai mult, viermii pot trai o perioada si mai indelungata, intrand insa intr-o stare de letargie. Inlaturarea aparatului reproductiv are, de asemenea, efecte dramatice, contribuind, la randul ei, la prelungirea duratei de viata a viermelui. Si aceasta nu datorita infertilitatii, afirma cercetatorii, ci tot unei modificari in sistemul de semnalizare a nivelului unor hormoni. Laolalta, cele doua au ca rezultat sporirea spectaculoasa a longevitatii micilor vietuitoare, si anume de sase ori, cum se amintea mai sus. Potrivit dr. Arantes-Oliveira, aceasta longevitate extraordinara nu este insotita de o stare letargica, decat daca reducerea sistemului de semnalizare a nivelului insulinei este impinsa pana la maximum. "Ceea ce intriga este ca o asemenea extindere a longevitatii - cea mai mare produsa pana acum in cazul oricarui organism viu - implica nivelul insulinei, adica tocmai factorul care controleaza longevitatea in cazul multor specii, inclusiv mamiferele", adauga cercetatoarea. Cercetarile sunt, inca, la inceput, dar faptul ca omul ar putea trai 500 de ani, daca va fi supus anumitor manipulari genetice, deschide perspective de-a dreptul fascinante si, poate, in acelasi timp, inspaimantatoare.