VIDEO Câştigătoarele Miss Universe, revenire în forţă după ani buni

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Yvonne Ryding este a treia suedeză care a obţinut titlul
Yvonne Ryding este a treia suedeză care a obţinut titlul

Deşi au câştigat competiţia în 1983 şi 1984, Lorraine Elizabeth Downes şi Yvonne Agneta Ryding au revenit în lumina reflectoarelor în 2006 şi în 2007, prin participarea la concursul „Dancing with the Stars“. Miss Universe 1982, Karen Diane Baldwin, a fost însă mai retrasă.

Karen Diane Baldwin s-a născut la 6 septembrie 1963, în London, Ontario, Canada. Karen este una dintre cele două femei din Canada care au câştigat de-a lungul istoriei Miss Universe titlul de cea mai frumoasă femeie din lume.

Cea de-a doua a fost Natalie Glebova, care a câştigat renumitul titlu în 2005. Cele două mai au ceva în comun - amândouă au studiat la London Central Secondary School, în London, Ontario. Karen a fost încoronată la Lima, în Peru, şi i-a cedat coroana succesoarei sale, Lorraine Downes, în anul următor, în SUA.

Proba interviului de la concursul din 1982 a fost fascinantă. Miss Peru i-a zis prezentatorului Bob Barker că e un bărbat foarte chipeş, iar apoi le-a făcut celor din public cu ochiul, Miss Grecia nu vorbea greacă, ci germană, iar Miss Anglia i-a dezamăgit pe bărbaţii de origine latină prezenţi în sală spunând că-i preferă pe cei britanici.

Cele 12 semifinaliste au fost îmbrăcate în costume de baie roşii la una dintre cele mai importante probe din concurs. Irene Saez Conde a apărut ca o zeiţă în momentul în care şi-a întins mâna, în semn de prietenie cu întregul Univers, atunci când şi-a terminat „domnia" ca Regină a frumuseţii şi a încoronat-o pe Karen Baldwin drept succesoarea ei.

După câştigarea concursului, Baldwin a fost gazda unui show de televiziune, „The New You", o emisiune despre modă şi stil de viaţă. În 1989, Baldwin a fost una dintre coprezentatoarele concursului Miss Universe, care a avut loc la Cancun, Mexic. Karen a apărut în filmul „Who's That Girl", în care a jucat Madonna.

Prima regină din Noua Zeelandă

Karen Baldwin pozează în faţa unor zgârie-nori, după prima conferinţă de presă ca Miss Universe

Karen Baldwin pozează în faţa unor zgârie-nori, după prima conferinţă de presă ca Miss Universe

Lorraine Elizabeth Downes s-a născut la 12 iunie 1964 în Auckland, Noua Zeelandă. Lorraine a câştigat titlul de Miss Noua Zeelandă în 1983 şi aşa şi-a câştigat dreptul de a participa la Miss Universe, concurs transmis în direct de la St. Louis, Missouri.

După probele preliminare, Downes a ajuns pe locul şase printre cele 12 semifinaliste. S-a clasat a doua după proba rochiilor de seară, a treia la proba interviului şi a patra la proba costumului de baie.

A fost a treia dintre cele cinci finaliste, dar le-a învins până la urmă pe competitoarele ei - Julie Hayek din SUA şi Lolita Morena din Elveţia. Downes a fost prima reprezentantă din Noua Zeelandă care a câştigat concursul Miss Universe. Înaintea ei, Diana Delyse Nottle a urcat pe locul trei, iar Donatella Thomsen a reuşit să ajungă printre semifinaliste în 1981. Nicio altă concurentă din Noua Zeelandă nu a mai reuşit să ajungă măcar printre semifinaliste până în 1992.

În 1986, Lorraine Downes s-a căsătorit cu jucătorul de rugby Murray Mexted, cu care a avut doi copii. Cei doi au divorţat în 2001, iar ea s-a căsătorit din nou, cu jucătorul de crichet Martin Crowe. După ani buni în care nu a mai apărut în faţa camerelor de luat vederi, Lorraine Downes a participat în 2006 la emisiunea „Dancing with the Stars", pe care a şi câştigat-o împreună cu partenerul ei, Aaron Gilmore.

Sora medicală ajunsă Miss

Yvonne Agneta Ryding s-a născut la 14 decembrie 1962 în Suedia. A fost a treia participantă din această ţară care a primit titlul de cea mai frumoasă femeie din lume. Concursul din 1984 a avut loc din nou, după mai mulţi ani, la Miami, Florida. Înainte de Miss Universe, Yvonne, soră medicală, a mai participat şi la Lucia National Bride, o competiţie care are loc în fiecare an în Suedia, la 13 decembrie, de ziua Sfintei Lucia.

Concurentele care înving în această competiţie vor cânta colinde în ziua de Crăciun. După anul în care a fost Miss Universe, Yvonne a mai lucrat o perioadă în industria modei, apoi s-a întors acasă, în Suedia. În anul următor, 1989, a apărut la concursul suedez Melodifestivalen. A fost invitată de onoare şi la Miss Universe 2006, care a avut loc la Los Angeles.

Yvonne s-a căsătorit cu actorul suedez Kjell Bergqvist, pe care l-a cunoscut la Monaco, în 1986. Cei doi au avut împreună două fete, dar au divorţat. La fel ca predecesoarea ei de la Miss Universe, Yvonne a participat în 2007 la concursul „Dancing with the Stars" din Suedia, dar a fost eliminată la 23 februarie.

Lorrane Downes ia micul dejun în dimineaţa de după încoronarea ei  ca Miss Universe

Lorrane Downes ia micul dejun în dimineaţa de după încoronarea ei  ca Miss Universe
Istorie Miss

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite