Velvet Revolver – Libertad

Greu de scris despre o trupă care de multe ori nu se comportă ca o trupă, ci ca o adunare. Adunare de supertalente, ce-i drept. Slash şi Duff, chintesenţa muzicală a Guns'N'Roses, şi Scot

Greu de scris despre o trupă care de multe ori nu se comportă ca o trupă, ci ca o adunare. Adunare de supertalente, ce-i drept. Slash şi Duff, chintesenţa muzicală a Guns'N'Roses, şi Scot Weiland, fostul vocal Stone Temple Pilots. Două tabere de superorgolii. Şi unii, şi alţii reprezentativi pentru ce înseamnă rock'n'roll. Atât de reprezentativi, încât simpla bucurie de a-i vedea şi asculta împreună iartă unele neajunsuri ale muzicii pe care o fac împreună. Dacă pe primul album lipsa de coeziune era pe alocuri deranjantă, pe cel de-al doilea, Libertad, lucrurile s-au mai aşezat. Se simte în continuare o luptă între stilurile foştilor colegi ai lui Axl Rose şi Weiland, dar timpul petrecut împreună i-a mai apropiat. În plus, l-au adus în ajutor şi pe fostul producător Stone Temple Pilots, Brendan O'Brien, care a adăugat nişte culoare şi nişte carne pieselor Velvet Revolver, fără să sustragă nimic din puterea chitarelor. Cu toate acestea, există piese în care trupa contează mai mult decât vocalul şi piese în care se întâmplă invers. Aşa că, dacă vreţi Velvet Revolver, ascultaţi prima piesă "Let it roll". Restul sunt Slash&cofeaturing Weiland sau invers. Iar răsturnările se pot produce şi pe parcursul unei singure piese. Dar asta nu e neapărat ceva rău. Pentru că ambele "tabere" sunt formate din mari muzicieni şi până la urmă albumul este foarte rock'n'roll, aşa cum ne aşteptăm de la această trupă. Păcat că nu sunt mai mult decât o trupă.