UPDATE Noi avertizări meteo. Cod galben de vijelii pentru Bucureşti şi Ilfov

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sfârşitul lunii va fi unul cu ploi şi grindină, aşa cum au anunţat meteorologii FOTO Adevărul
Sfârşitul lunii va fi unul cu ploi şi grindină, aşa cum au anunţat meteorologii FOTO Adevărul

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, joi, avertizări de vijelii şi grindină valabile pentru şapte judeţe din ţară, printre care Ilfov şi Giurgiu. Asta după ce, miercuri, specialiştii au anunţat că azi şi mâine vom avea parte de vreme severă începând de astăzi de la ora 10:00, până vineri seară la ora 22:00. Joi, sunt aşteptate mai multe atenţionări de cod galben.

UPDATE Meteorologii au emis o avertizare de cod galben, valabilă în intervalul orar 21:15 – 23:00 în judeţul Ilfov şi în zona municipiului Bucureşti. Potrivit specialiştilor ANM, se vor semnala intensificări ale vântului care pot lua aspect de vijelie şi descărcări electrice, precum şi fenomene asociate: averse de ploaie ce pot cumula cantităţi de apă de până la 15 litri pe metru pătrat, dar şi grindină de mici dimensiuni.

De asemenea a fost emisă avertizare de cod galben în intervalul orar 20:30 – 21:30 pentru cea mai mare parte din judeţul Giurgiu, jumătatea de est a judeţului Argeş şi Teleorman, precum şi în jumătatea de vest a judeţului Dâmboviţa. Se vor semnala grindină de mici şi medii dimensiuni, descărcări electrice şi intensificări ale vântului cu aspect de vijelie, fenomene meteorologice, iar pe arii restrânse cantităţile de apă pot cumula până la 20 de litri pe metru pătrat.

UPDATE Meteorologii au emis o avertizare de cod galben, valabilă în intervalul orar 19:30 – 20:30 pentru jumătatea estică a judeţului Teleorman şi sud-vestul judeţului Giurgiu, inclusiv în zona municipiilor Alexandria şi Giurgiu. Potrivit specialiştilor, se vor semnala grindină de mici şi medii dimensiuni, descărcări electrice şi intensificări ale vântului cu aspect de vijelie, dar şi fenomene meteorologice asociate, în timp ce pe arii restrânse cantităţile de apă pot acumula până la 25 de litri pe metrul pătrat.

În intervalul orar 19:15 şi 20:30, ANM a emis o avertizare de cod galben, valabilă în cea mai mare parte a judeţului Argeş, inclusiv în zona municipiului Piteşti. Potrivit meteorologilor, fenomenele se vor deplasa de la vestul la estul judeţului. Se vor semnala grindină de mici şi medii dimensiuni, descărcări electrice şi intensificări ale vântului cu aspect de vijelie, dar şi fenomene meteorologice asociate, în timp ce pe arii restrânse cantităţile de apă pot acumula până la 30 de litri pe metrul pătrat.

De asemenea, meteorologii au emis o avertizare de cod galben în perioada 19:00 – 20:00 în extremitatea de sud-est a judeţului Ilfov, nord-estul judeţului Giurgiu şi vestul judeţului Ialomiţa. Se vor semnala grindină de mici şi medii dimensiuni, descărcări electrice şi intensificări ale vântului cu aspect de vijelie, dar şi fenomene meteorologice asociate, în timp ce pe arii restrânse cantităţile de apă pot acumula până la 25 de litri pe metrul pătrat.

Meteorologii au emis o avertizare de cod galben, valabil între orele 18:40 şi 19:40, pentru cea mai mare parte a judeţelor Dolj, inclusive municipiul Craiova, Olt, judeţul Vâlcea şi estul judeţului Gorj. Se vor semnala descărcări electrice şi grindină de dimensiuni mici si medii, intensificari de scurtă durată ale vântului ce vor lua aspect de vijelie, fenomene meteorologice associate, precum averse locale de ploaie ce pot atinge 20 litri pe metru pătrat.

Meteorologii au emis o avertizare de cod galben, valabil în sudul judeţului Ilfov între orele 18:15 şi 19:00. Se vor semnala descărcări electrice şi intensificări ale vântului ce pot lua aspect de vijelie, grindină de mici şi medii dimensiuni, precum şi cantităţi de apă de 8 – 10 litri pe metru pătrat.

De asemenea, a fost emisă o avertizare de cod galben şi pentru judeţul Mureş, pentru localităţile Bălăuşeri– Crăciuneşti – municipiul Târgu Mureş – Sâncraiu de Mureş – Ceauşu de Câmpie - Reghin – Eremitu – Gălăeşti. Se vor semnala descărcări electrice, ploi cu caracter de aversă care pot depăşi 25 litri pe metru pătrat, fenomene meteorologice asociate intensificări ale vântului şi grindină de dimensiuni mici şi medii.

UPDATE Meteorologii au emis o avertizare de cod galben, valabil între orele 18:00 şi 19:30, pentru jumătatea sudică a  judeţului Teleorman, inclusiv zona municipiilor Turnu Măgurele, Alexandria şi Zimnicea. Se vor semnala intensificări ale vântului ce vor lua aspect de vijelie, frecvente descărcări electrice, precum grindină de mici si medii dimensiuni, averse care pot cumula cantitati de 20 litri pe metru pătrat.

O avertizare de cod galben a fost emisă şi pentru sudul şi estul judeţului Bihor, ea fiind valabilă între orele 17:40 şi 18:40 în zona localităţilor Vaşcău, Stei, Nucet şi Beiuş. Se vor semnala averse de ploaie care vor depasi 25 litri pe metro pătrat, intensificari ale vântului cu aspect de vijelie, descărcări electrice, precum şi grindină de dimensiuni mici.

UPDATE Meteorologii au emis o avertizare de cod galben de vijelii pentru, valabil până la 18:00, pentru vestul judeţului Argeş. Se vor semnala intensificări ale vântului ce vor lua aspect de vijelie, frecvente descărcări electrice, căderi de grindină de mici dimensiuni şi ploi cu caracter de aversă care pot cumula 10 litri pe metru pătrat.

O avertizare de cod galben de vijelii a fost emisă şi pentru estul judeţului Arad şi pentru vestul judeţului Hunedoara. Se vor semnala averse de ploaie care vor depăşi 25 de litri pe metru pătrat, intensificări ale vântului cu aspect de vijelie, descărcări electrice şi grindină de dimensiuni mici. Această atenţionare este valabilă până la ora 18:10.

De asemenea, până la ora 18:30 a fost emisă o atenţionare de cod galben de vijelii pentru cea mai mare parte a judeţului Mehedinti, inclusiv pentru municipiul Drobeta Turnu Severin, pentru nordul, centrul şi estul judeţului Dolj, inclusiv pentru municipiul Craiova, pentru nord-estul judeţului Vâlcea şi pentru jumătatea sudică a judeţului Olt.

În aceste zone se vor semnala descărcări electrice, grindină de dimensiuni mici si medii, intensificări de scurtă durată ale vântului ce vor lua aspect de vijelie. Cantităţile de apă pot atinge 25 de litri pe metru pătrat.

UPDATE Meteorologii au emis o avertizare de cod portocaliu de vijelii pentru sudul judeţului Timiş. Se vor semnala intensificări ale vântului cu aspect de vijelie, descărcări electrice, grindină de dimensiuni medii şi mari. Vor fi averse de ploaie ce vor depăşi 25 de litri pe metru pătrat.

Atenţionarea este valabilă până la ora 15:40.

Primarul general al Capitalei a cerut, joi, în cadrul unei şedinţe operative, ca autorităţile să fie pregătite să ia măsurile care se impun în cazul producerii unor evenimente deosebite cauzate de vijelii. Potrivit Primăriei Capitalei, Apanova va avea echipele pregătite şi va verifica zonele inundabile şi eventualele acumulări de apă de pe carosabil, iar conducerea Administraţiei Străzilor va dispune verificarea şi remedierea eventualelor semafoare defecte.

UPDATE Meteorologii au emis o atenţionare de cod galben de vijelii şi grindină, valabilă până la ora 15:50, pentru jumătatea vestică a judeţului Sălaj, inclusiv a municipiului Zalău. Se vor semnala descărcări electrice, grindină de mici dimensiuni şi intensificări de scurtă durată ale vântului. Cantităţile de apă pot depăşi 25 de litri pe metru pătrat.

O avertizare de cod galben de vijelii şi grindină a fost emisă pentru jumătatea de vest a judeţului Arad, inclusiv pentru municipiul Arad. Se vor semnala intensificări ale vântului cu aspect de vijelie, descărcări electrice, grindină de dimensiuni mici şi medii. De asemenea, aversele de ploaie vor depăşi izolat 12 de litri pe metru pătrat.

Atenţionarea vine după ce joi dimineaţă specialiştii au emis cod galben de vijelii şi grindină, valabil până la ora 12:25, pentru vestul şi sudul judeţului Timiş, inclusiv pentru municipiul Timişoara.

Se vor semnala intensificări ale vântului cu aspect de vijelie, descărcări electrice şi grindină de dimensiuni mici şi medii. De asemenea, aversele de ploaie vor depăşi izolat 20 de litri pe metru pătrat.

A fost emisă o atenţionare de cod galben de vânt pentru judeţul Sibiu, inclusiv pentru municipiul Sibiu şi zona munţilor Făgăraş şi Cindrel. 

Această avertizare este valabilă până la ora 18:00, când se vor semnala intensificări ale vântului ce vor depăşi la rafală 55 de kiloemetri pe oră, iar la munte 80 de kilometri pe oră.

De asemenea,  Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor a emis o atenţionare de cod galben de creştere a debitelor valabilă pentru mai multe râuri din vestul şi estul ţării.

Citeşte mai multe ştire pe aceeaşi temă:

Avertizare de vijelii şi grindină pentru joi şi vineri, valabilă în toată ţara

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, miercuri, o avertizare de vijelii, grindină şi ploi torenţiale pentru toată ţara, valabilă de joi de la ora 10:00, până vineri la ora 18:00.

Meteo pe două săptămâni: vremea rămâne instabilă, cu temperaturi ridicate până vineri şi ploi în weekend

În următoarele două săptămâni, vremea va rămâne instabilă, asfel că până joi întreaga ţară va intra într-un proces de încălzire, iar în weekend se va răci din nou. În plus, la sfârşitul săptămânii meteorologii au anunţat ploi torenţiale în aproape toată ţara.

Prognoza meteo pe trei luni: vom avea o vară caniculară şi secetoasă

Vara va aduce temperaturi peste mediile ultimilor ani şi precipitaţii scăzute, mai ales în Muntenia, Moldova şi Dobrogea, potrivit ultimelor estimări ale Administraţiei Naţionale de Meteorologie.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite