Unii oligarhi ruşi şi ucraineni s-au mutat în cocioabe
0O şandrama de doar câţiva metri pătraţi, înconjurată de un gard care stă să cadă. Astfel este descrisă de către publicaţia ucraineană "Obkom" locuinţa directorului companiei
O şandrama de doar câţiva metri pătraţi, înconjurată de un gard care stă să cadă. Astfel este descrisă de către publicaţia ucraineană "Obkom" locuinţa directorului companiei Rosucrenergo, devenită celebră după scandalul gazelor între Rusia şi Ucraina. După ce ani buni a locuit în preajma Kremlinului într-o clădire rezidenţială, în anul 2002 directorul companiei ruso-ucrainene, Oleg Palcikov, s-a mutat, cel puţin oficial, într-o baracă mizerabilă aflată într-o comună, la distanţă de peste 150 km de capitala Rusiei. Publicaţia dezvăluie că, în trecut, acelaşi director a făcut afaceri cu votcă şi spirt. Jurnaliştii ucraineni au încercat să obţină o explicaţie de la însuşi directorul companiei, însă acesta a refuzat să comenteze pe marginea locuinţei sale sărăcăcioase. Dar ruşinosul domiciliu nu dovedeşte neapărat că Oleg Palcikov are venituri extrem de modeste. Unii experţi ai organelor de ordine din Rusia susţin că este vorba de o practică curentă la care recurg mulţi demnitari ca să scape de ochii presei, ai concurenţei sau ai organismelor de control.























































