Unde mergem
0BUCUREŞTI GALĂ Johnny Răducanu deschide Blue Monday Mâine, pe scena Hard Rock Cafe are loc evenimentul care inaugurează serile de blues&jazz Blue Monday. Invitaţii speciali ai acestei
BUCUREŞTI
GALĂ
Johnny Răducanu deschide Blue Monday
Mâine, pe scena Hard Rock Cafe are loc evenimentul care inaugurează serile de blues&jazz Blue Monday. Invitaţii speciali ai acestei gale sunt Johnny Răducanu (foto), A.G. Weinberger, Mike Godoroja, Maria Răducanu şi Florian Lungu, care vor interpreta piese semnate de Louis Armstrong sau Duke Ellington. Evenimentul începe la ora 20.00. Ariana Iacob
BUCUREŞTI
EXPOZIŢIE
Arhitectura asiatică privită cu ochi elveţieni
Muzeul Satului găzduieşte expoziţia „Architecture chinoise”. Etnologul elveţian Max Gschwend a făcut mai multe cercetări în China, Japonia şi Sri Lanka, iar fotografiile sale sunt expuse alături de imagini surprinse în timpul Jocurilor Olimpice din China. Lara Stroe
BUCUREŞTI
PICTURĂ
Expoziţie despre feminitate
Până pe 8 martie, Muzeul Ţăranului Român este gazda expoziţiei de pictură şi acuarelă „Exerciţii de feminitate”, eveniment prin care se sărbătoresc 101 ani de la naşterea Anei Tzigara Berza. Lucrările reprezintă peisaje din Italia şi România, ţări în care Ana a petrecut o mare parte a vieţii. Lara Stroe
BUCUREŞTI
TÂRG
Colecţie de mărţişoare
Vineri se deschide cea de-a 11-a ediţie a târgului de mărţişoare şi accesorii frumos colorate, aflat sub egida Green Hours. Evenimentul presupune o expoziţie cu vânzare, la Teatrul Green Hours, dar şi o întâlnire a publicului cu artiştii care au creat mărţişoarele. Ariana Iacob
BUCUREŞTI
MUZICĂ
Vitas cântă publicului român
Vitas (foto) susţine miercuri un concert la Sala Palatului, începând cu ora 20.00. Cântăreţul a vândut până în prezent peste 12 milioane de albume. El este singurul artist în cinstea căruia s-a ridicat un monument la Shanghai, iar muzica sa este folosită în spitale pentru a stabiliza tensiunea. Biletele costă între 200 şi 450 de lei. Lara Stroe
BUCUREŞTI
ILUSTRAŢIE
Cărţi pentru copii
Librăria Cărtureşti găzduieşte o expoziţie în cadrul căreia sunt prezentate 24 de cărţi ilustrate, lucrate de cei mai cunoscuţi artişti cehi. Muzeul Literaturii Cehe din Praga organizează concursul „cele mai frumoase cărţi pentru copii”, iar lucrările de la Bucureşti sunt cele care au ocupat podiumurile. Lara Stroe
BUCUREŞTI
FILM
Zilele actriţei Anna Magnani
Institutul Cultural Italian pregăteşte publicului român o prezentare a celebrei actriţe Anna Magnani, cunoscută pentru cearcănele permanente, dar şi pentru jocul său grozav. Miercuri, de la ora 18.30, puteţi viziona filmul „Mama Roma”. Intrarea este liberă. Ariana Iacob
BUCUREŞTI
OPERĂ
Samson şi Dalila
Celebra lucrare semnată de Camille Saint-Saëns, „Samson şi Dalila”, este pusă în scenă în această seară, începând cu ora 18.30, la Opera Naţională Bucureşti, în interpretarea mezzosopranei Andreana Nikolova din Bulgaria şi a tenorului Daniel Magdal. Spectacolul se desfăşoară sub conducerea muzicală a dirijorului Iurie Florea. Lara Stroe
BUCUREŞTI
CONCERT
Bere Gratis împlineşte zece ani
Trupa Bere Gratis împlineşte zece ani. Cu această ocazie, Miţă (foto) and Co. vor susţine mâine un concert incendiar pe scena Teatrului Naţional I.L. Caragiale din Bucureşti, începând cu ora 20.00. Formaţia s-a numit „Ghost” la început, însă un prieten apropiat le-a sugerat să folosească un nume românesc pentru a atrage publicul. Biletele la acest concert costă 50 de lei pentru categoria a II-a şi 100 de lei pentru categoria I, iar copiii sub şase ani au intrarea liberă. Ariana Iacob























































