Video Un porc a încercat să se salveze înainte de sacrificare și a luat-o la fugă pe străzile din Vaslui, stârnind haos și amuzament
0Scene comice au avut loc în zona Pieţei Traian din Vaslui, unde un porc a evadat și a declanșat o urmărire demnă de un film de comedie. Animalul, pregătit pentru vânzare, a reușit să se smulgă din mâinile proprietarilor și a pornit într-o cursă disperată printre trecători.

Comercianţii au încercat minute în șir să-l prindă, aruncându-se în fața lui sau încercând să-l blocheze, însă fără succes la început.
Întreaga scenă a fost surprinsă de câțiva localnici care, amuzați de situaţie, au filmat momentul și l-au distribuit pe rețelele de socializare, potrivit vremeanoua.
Imaginile au devenit virale, iar comentariile nu s-au lăsat așteptate.
De la glume precum „a fugit Crăciunul” până la „a ieșit caltaboșul la aer”, utilizatorii au privit evenimentul ca pe o adevărată întâmplare de sezon.
În cele din urmă, porcul a fost prins, spre uşurarea comercianţilor care îl urmăreau.























































