Video Tragedie pe DN1. Un motociclist de 59 de ani și-a pierdut viața după ce s-a ciocnit violent cu două mașini
Un motociclist în vârstă de 59 de ani, cetățean polonez, a murit marți în urma unui grav accident produs pe DN1, în apropierea localității Oșorhei, județul Bihor. Deși medicii au reușit inițial să-l resusciteze, bărbatul a intrat din nou în stop cardio-respirator în ambulanță și nu a mai putut fi salvat.
sursa video: grupul INFO TRAFIC BIHOR & ORADEA
Accidentul s-a produs marți, în jurul orei 11.06, pe Drumul Național 1, în afara localității Oșorhei. Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Bihor, în coliziune au fost implicate o motocicletă și două autoturisme.
La sosirea echipajelor de intervenție, motociclistul era în stare critică, iar personalul medical a început imediat manevrele de resuscitare. După câteva zeci de minute, medicii au reușit să îi repornească inima, însă starea victimei a rămas extrem de gravă.

Polițiștii au stabilit că în accident au fost implicate o motocicletă și două autoturisme.
Imaginile surprinse imediat după impact arată că motocicleta a fost grav avariată, iar unul dintre autoturisme a fost proiectat în șanț. Accidentul s-a produs într-o curbă, pe un sector de drum unde cele două sensuri de mers sunt despărțite prin linie continuă.
Polițiștii Serviciului Rutier – Biroul Drumuri Naționale și Europene continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care s-a produs accidentul.
Traficul în zonă a fost îngreunat pe durata intervenției echipajelor de salvare și a cercetărilor efectuate de polițiști.






















































