Tovarasul lord si domnii bolsevici | adevarul.ro

Tovarasul lord si domnii bolsevici

Publicat:
Ultima actualizare:
0

Intre Bucuresti si Chisinau s-a ajuns la un schimb de declaratii neobisnuit intre statele europene dupa incheierea razboiului din Iugoslavia. Regimul Voronin acuza Romania de... amestec in treburile

Intre Bucuresti si Chisinau s-a ajuns la un schimb de declaratii neobisnuit intre statele europene dupa incheierea razboiului din Iugoslavia. Regimul Voronin acuza Romania de... amestec in treburile interne ale Republicii Moldova, de expansionism teritorial si ameninta cu retragerea ambasadorului. Probabil ca in ochii Occidentului relatiile romano-moldave nu par acum mult diferite de cele indo-pakistaneze. In realitate, intre cele doua state nu s-a petrecut nimic deosebit. Doar ca regimul Voronin are mari probleme la Chisinau si incearca, printr-o diversiune de tip sovietic, sa dea vina pe Romania. In cel mai adevarat stil comunist, regimul Voronin a interzis principalul partid de opozitie - crestin-democrat - deoarece acesta organizeaza manifestatii publice impotriva procesului accentuat de rusificare a tarii. Comunistii aflati acum la putere la Chisinau nu sunt de tip "fata umana" ca-n Europa de Est. In situatia complexa din Republica Moldova, ultimele alegeri au adus la putere, din lada de gunoi a istoriei, niste comunisti de tip sovietic. Separatismul transnistrean sustinut asiduu de Moscova dupa 1991 a provocat, dupa incheierea razboiului cald, o stare permanenta de razboi rece in mica republica ex-sovietica. Tanarul stat moldovenesc nu a avut posibilitatea sa-si consolideze institutiile. Razboiul si instabilitatea politica i-au depreciat continuu economia si asa modesta, Republica Moldova fiind, la ora actuala, cea mai saraca tara din Europa, cu un salariu minim ce pleaca de la 2 dolari pe luna. Practic, daca nu ar exista economia agricola - in cea mai mare parte de autoconsum - si moldovenii plecati la munca in strainatate, nu ar mai exista activitate economica intre Prut si Nistru. Pe acest fond de saracie si disperare acum un an, fostii comunisti au ajuns la putere. In ciuda promisiunilor facute, acestia nu au avut solutii pentru a indrepta situatia. Incercarea de rusificare accelerata a tarii a provocat explozia opozitiei interne. Regimul Voronin a incercat atunci o diversiune, incercand sa acrediteze, intern si extern, ideea ca de vina pentru starea de fapt ar fi Romania. Situatia a degenerat intr-atat, incat premierul moldovean, Vasile Tarlev, a acuzat oficial Bucurestiul de... amestec in treburile interne ale republicii. Tarlev considera ca Romania "derapeaza de la normele si standardele europene, valorile democratice si principiile dreptului international referitoare la relatiile dintre state". Fara nici o dovada concludenta, Chisinaul afirma ca Bucurestiul s-ar afla in spatele manifestatiilor antirusificare organizate de Partidul Popular Crestin-Democrat din Moldova. Diversiunea Chisinaului nu a inceput ieri, sub presiunea strazii. Primul pas a fost facut in octombrie anul trecut, cand ministrul moldovean al Justitiei, Ion Morei, a acuzat oficial Romania, la Strasbourg, printr-un discurs dinainte pregatit, de "expansionism teritorial". Ceea ce parea o rabufnire singulara a unui personaj politic dubios - se pare, implicat in actiuni mafiote - a fost de fapt inceputul unei diversiuni tipic kaghebiste, de care nici premierul Tarlev si nici presedintele Voronin nu erau straini. Chisinaul nu a prezentat scuze Bucurestiului si nu a retractat spusele lui Morei. Mai mult, acuzele au continuat. In acest peisaj politic absurd intre doua state europene a picat si vizita presedintelui Adunarii Parlamentare a Consiliului Europei, Russell Johnston, la Chisinau, "tovarasul lord", cum i-a spus Voronin. Fara sa fie deranjat de interzicerea unui partid politic, de reprimarea dura a manifestatiilor de strada, de interzicerea presei, si fara sa aiba la baza o cat de mica declaratie oficiala a Bucurestiului, "tovarasul lord" a cerut Bucurestiului "sa nu mai cultive pretentii teritoriale asupra Moldovei". Mai mult, vorbind de domnii bolsevici Voronin, Tarlev et co., Johnston a spus ca la Chisinau sunt niste "comunisti buni, care nu mai seamana cu cei din trecut". Romania are deja de suferit de pe urma problemelor bilaterale inventate de regimul Voronin. In acest an urmeaza sa aiba loc o noua extindere a NATO. Nici un stat nu va fi admis in Alianta Atlantica daca se considera ca are probleme cu vecinii. A nu riposta in fata atacurilor comunistilor din Chisinau este probabil cea mai buna politica pe care o poate avea Bucurestiul. Orice riposta politica sau economica, nu numai ca ar servi regimului Voronin, dar s-ar rasfrange negativ asupra populatiei romanesti din Basarabia. In plus, ea s-ar intoarce impotriva Romaniei, aflate in cursa pentru extinderea NATO de la Praga, din noiembrie. De mirare este insa ca, intr-un caz flagrant de incalcare a normelor democratice europene, asa cum se intampla acum in Republica Moldova, Europa, prin institutiile sale, ezita, deocamdata, sa se pronunte. Simpla condamnare a actiunilor regimului comunist al lui Voronin ar zadarnici diversiunea de tip kaghebist a Chisinaului si ar ajuta la detensionarea situatiei, atat in mica republica ex-sovietica, cat si din intreaga regiune sud-est europeana.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite