Tone de excremente zac pe capul parlamentarilor

Casa Poporului - adica locul unde alesii muncesc pentru popor - seamana leit cu un mar viermanos in interior, dar apetisant pe dinafara. Asta, pentru cei care au reusit sa arunce macar o privire catre

Casa Poporului - adica locul unde alesii muncesc pentru popor - seamana leit cu un mar viermanos in interior, dar apetisant pe dinafara. Asta, pentru cei care au reusit sa arunce macar o privire catre fata nevazuta a stabilimentului. Incercarile de a patrunde pe cale oficiala in "santierul interzis", aflat deasupra Camerei Deputatilor, s-au izbit de refuzul indarjit al administratorilor cladirii. Nu e voie, nu e sigur, nu avem dreptul sa dam aprobari, nici macar pentru realizarea unei imagini cu Bucurestiul vazut de pe Casa Poporului. De ce? Pentru ca accesul la nivelurile plasate mai sus de etajul 7 ar da prilejul unui vizitator sa afle un secret bine pazit. Incredibil, dar adevarat, munti de moloz, excremente si gunoaie zac pe holurile si balcoanele interioare ale "Palatului". Latrina se intinde pe aproape toata suprafata ultimelor etaje ale cladirii, unde lucrarile nu au fost terminate. Aici, muncitorii trebaluiesc de mama focului, dupa principiul "Timpul trece, leafa merge, noi cu drag muncim...". Aceeasi secretomanie a celor care au in administrare impozanta cladire ne-a impiedicat sa obtinem date concrete despre numele firmelor care se ocupa de aceste lucrari, sau termenele pe care le au acestea pentru finalizarea lucrarilor. In schimb, neoficial am aflat despre faptul ca muncitorii cu pricina nu indraznesc sa foloseasca grupurile sanitare ale demnitarilor, fiindu-le si incomod sa coboare si sa urce cateva etaje. Cotloanele de la etajele superioare au ajuns, deci, sa fie utilizate pe post de latrine. Miile de metri patrati aflati in constructie alcatuiesc, probabil, cel mai mare WC fara autorizatie din tara. O imagine la fel de gretoasa poti vedea si in spatele Casei Poporului, dar numai de la etajele superioare. Acelasi tipar: moloz, fecale si deseuri. Aici a fost organizat un alt santier, pe care, zilele trecute "roiau" aproximativ 20 de muncitori. Unul taia un fier, altul ducea o caramida, iar restul stateau pe vine si-i incurajau de pe margine. Casa Poporului a fost descrisa, dupa '89, ca fiind "uriasa ca durerea care a ridicat-o". Intins pe 20 de hectare, intre 1984, cand s-a pus prima piatra la temelie, si 1989, santierul a costat tara 25 la suta din Produsul Intern Brut. Cu alte cuvinte, vreme de un cincinal, un sfert din ceea ce a produs Romania s-a dus in betoanele turnate acolo. Inaltarea zidurilor a cerut si mult sange. Cateva sute de muncitori si-au pierdut viata pe schelele "visului faraonic" al lui Ceausescu. Pentru ca dictatorul nu s-a zgarcit la marmura si vitralii, "antreprenorii" au facut economie la facilitati. Imensul santier a dus mereu lipsa de instalatii sanitare, mirosul de WC plutind peste fostul cartier Uranus pe tot parcursul construirii edificiului. Dupa '89, "luxul" unor instalatii sanitare mobile ar fi redus profitul firmelor care continua lucrarile. Muncitorii se descurca si ei cum pot, iar garzile au grija sa pazeasca imaginea celui mai fotografiat obiectiv din Bucuresti.